Ferrari l-a convins pe Alonso!
Potrivit presei germane, scuderia italiană și pilotul de la Renault au ajuns la un acord de principiu privind trecerea ibericului la volanul „Căluțului Cabrat”, peste două sezoane.
Cele două părți sunt complementare
Potrivit Sport Bild, nu lipsește decât semnătura spaniolului pe contractul care-l va lega pe acesta de firma cu sediul la Maranello,iar suportul financiar care să garanteze această mutare există.
Astfel, Banco Santander, sponsor al celor de la MCLaren se va muta, cu arme si bagaje, direct la principalii adversari, actualul contract expirand, de facto, in 2009. Mai mult ca sigur îi vor sprijini pe cei de la Ferrari, ambiția băncii fiind să devină al doilea sponsor ca importanță, după Marlboro.
Mai devreme nu se poate
Cea mai puternică bancă din Spania și a șasea pe plan mondial ar fi dorit ca acest pas să se facă chiar de la sfârșitul acestui sezon, dar acest lucru nu va fi posibil.
Pe de o parte, datorită detaliilor contractuale cu McLaren, teamul lui Ron Dennis, care exclud denunțarea unilaterală a înțelegerii, dar și datorită excelentei prestații a actualei perechi de piloți ai lui Ferrari, Massa si Raikkonen fiind colideri în clasamentul la zi al driver-ilor, pe de altă parte.
Un premiu pentru acționari
Surse din cadrul instituției bancare spun că a fi cu Ferrari este ca și cum ai promova dintr-o divizie inferioară într-una superioară.
„Bilanțul nostru este excelent, acțiunile au crescut de cinci ori în ultimii doi ani, dar a-ți lega numele de Ferrari va avea un impact nimicitor asupra concurenței”, a spus un director de marketing din interiorul Banco Santander.
Vor fi vărsate zeci de milioane
Sursa citată consideră credibilă suma de 30 de milioane pe care avocații celor doua firme ar fi negociat-o în secret, iar ea ar acoperi și o parte din salariul lui Fernando, care ar trebui sa fie demn de un dublu campion mondial.
„Micul Napoleon” nu este în pericol
Un obstacol major în trecerea lui Alonso la Ferrari îl reprezentau „săgețile” lansate de asturian la adresa directorului Jean Todt, dar acestea sunt considerate acum ca făcând parte din războiul psihologic.
Și, oricum, chiar francezul Todt l-a recomandat pe pilotul de 28 ani șefilor săi, faptul că le-a „furat” doua titluri în trecut fiind o carte de vizită mai mult decât atrăgătoare pentru oamenii cu putere de decizie la Ferrari.
articol scris de Octavian METONI