Festival de sporturi cu motor la Sibiu în 2014
Prima ediție a Sibiu- Transfăgărășan Motorsport Festival se va desfășura în perioada 14 – 17 august 2014 în locații deja celebre din județul Sibiu pentru iubitorii sporturilor cu motor. Evenimentul, unul inspirat din celebrul Festival al Vitezei de la Goodwood, va reuni piloți de top, mașini legendare, oameni din industria auto și moto într-un spectacol total care va dura patru zile. Cartierul general al evenimentului va fi în Piata Mare și Piața Mică din Sibiu unde vor fi expuse toate mașinile și motocicletele participante pe parcursul celor patru zile ale evenimentului. Joi, în prima zi a festivalului, mașinile și motocicletele vor participa la o paradă pe străzile orașului, urmând ca vineri, sâmbătă și duminică să participe la diverse evenimente. Mașinile de raliu au două probe speciale dedicate – speciala de pe circuitul de rallycross și speciala Santa – iar pentru toate celelalte acțiunea se va desfășura pe speciala Păltiniș (vineri seara pe noapte) și pe Transfăgărășan în zilele de sâmbăta și duminică.
„Transfăgărășanul reprezintă o atracție incredibilă!”
„Ținând cont că Raliul Sibiului se va desfășura în perioada de iarnă, am ales ca în perioada de vară să organizăm un festival al sporturilor cu motor pentru toți cei pasionați. Sibiu este un oraș cu tradiție și aici s-au desfășurat și se mai desfășoară competiții importante la nivel internațional și cred că Transfăgărășanul reprezintă o atracție incredibilă pentru cei din fenoment. Am început deja pregătirile și sperăm să atragem nume importante din această lume încă de la prima ediție a Sibiu – Transfăgărășan Motorsport Festival”, a spus Sorin Itu, organizatorul evenimentului.
FOTO: Ciprian Mihai