Florentin Petre, locul I la Ruse
– Prima poziție în clasamentul general la grupa A6 în
Campionatul de Circuit al Bulgariei, după patru etape
– Record personal Florentin Petre pe circuitul de la Ruse –
1,25.476
Florentin Petre a participat la cea de-a patra etapă a
Campionatului Național de Circuit al Bulgariei (24-25 iulie 2010),
desfășurată la Ruse, pe un circuit stradal în lungime de 2,7
km.
Calificările au început pentru Florentin sub presiunea rezultatului
din cursa precedentă, de pe circuitul Dracon, unde primise o
penalizare de 15 secunde pentru o eroare intervenită la start.
Astfel, a rămas în spatele principalului său contracandidat, care
conducea un Fiat Punto Abarth Super 1600 și care, dupa cinci tururi
de calificare s-a retras la boxe, considerând că timpul obținut, de
1,30 minute îi va asigura prima poziție pe grila de start a doua
zi.
Florentin a continuat, după acomodarea cu specificul traseului,
fiind pentru prima data concurent pe aceasta pista și a reușit să
fie cu două secunde mai rapid, asigurându-și supremația la
start.
Ziua de concurs a debutat cu cer înnorat, startul fiind amânat cu
15 minute din cauza unei mașini rămase pe traseu din seriile
precedente. Startul a coincis cu începerea ploii, decizia
oficialilor fiind ca toate mașinile să revină în zona de service
rapid pentru schimbarea anvelopelor, daca ploaia urmează să se
întețească. Așadar, suntem pregătiți pentru o suprafață dificilă de
rulare, dar suntem încrezători că lucrurile vor decurge așa cum
ne-am propus. – George Șerban, Coordonator Motorsport, Colina
Motors.
La start, Renault-ul Clio Super 1600 condus de Florentin Petre a
pierdut o fracțiune de secundă, suficient pentru Abarth să îl
devanseze. Cursa de recuperare însă a început imediat și Florentin,
repliat, îl întrece încă din prima linie dreaptă, atacând primul
virajul următor. Cu fiecare tur de pistă, acesta obține un avans
vizibil, reușind să își depășească propriul record înregistrat pe
pista de la Ruse în sesiunea de calificări, cu un timp de
1,25.476.
„Orice victorie înseamnă un pas înainte, iar eu sunt foarte
fericit că am reușit din nou să mă clasez pe primul loc. Sper să
continui astfel, deoarece fiecare succes mă face și mai încrezător.
Am o mașină extraordinară, pentru a cărei întreținere impecabilă
mulțumesc echipei tehnice de la Colina Motors. Atâta timp cât
mașina este pregătită foarte bine, eu alerg cu toată încrederea și
fac tot ce pot să câștig”, a declarat Florentin Petre la
finalul cursei de la Ruse.
Următoarea etapă a Campionatului de Circuit al Bulgariei la care va
participa Florentin Petre va fi cea de la Sofia, pe 25-26
septembrie 2010.
Sursa: www.lalimita.ro