Ford sărbătorește producția modelului Transit cu numărul 7 milioane

Redactor:
Daniel Remes
Ford sărbătorește producția modelului Transit cu numărul 7 milioane
  • Publicat:
  • Actualizat:

Versatilul și rezistentul vehicul utilitar va fi vândut în 118 piețe din întreaga lume

Ford Motor Company a anunțat astăzi producerea vehiculului Transit cu numărul 7 milioane, popularul vehicul comercial lansat în 1965 în Europa și care acum va fi vândut pe 118 piețe de pe șase continente.

Aliniate unul în spatele celuilalt, cele 7 milioane de vehicule Transit ar acoperi distanța de la Londra la Sydney, în Australia, și înapoi. Evenimentul a fost sărbătorit la inaugurarea oficială de astăzi a uzinei de asamblare Transit din Nanchang, China, la care a participat Președintele și CEO-ul Ford, Alan Mulally. Uzina Jiangling Xiaolan este rezultatul unei investiții de 300 milioane de dolari a partenerului strategic al Ford Jiangling Motors Corp (JMC) și produce vehicule sub mărcile JMC Ford pentru piața chineză, aflată în creștere. „Ford Transit are un rol important în viețile și pentru locurile de muncă a milioane de oameni”, a declarat Mulally. „De la transportul muncitorilor la șantierele de construcții pana la livrarea de colete importante, sau chiar transportul de urgență al pacienților la spitale, oamenii din toată lumea se bazează ca Ford Transit să își facă treaba.”

Lansat în 1965

Lansat în același an în care primul om a pășit în spațiul cosmic, 1965, Transit a avut un impact imediat, asigurând un sprijin practic pentru economiile europene aflate într-o dezvoltare explozivă. De atunci, Ford a dezvoltat o gamă largă de caroserii și versiuni: de la furgoane pentru colete, basculante și rulote până la serii unice, printre care Super-furgoanele propulsate de motoare V8 Cosworth. Noul Transtransitit de 2 tone, care este programat a fi lansat pe piața europeană în primăvara anului 2014, va fi plasat în vârful unei game de modele europene care mai include, de asemenea, Transit Custom, Transit Connect și Transit Courier.

Producția Transit a crescut într-un asemenea ritm încât, după atingerea pragului de 1 milion de unități vândute în 1976, a atins următoarele praguri similare în 1985, 1994, 2000, 2005 și 2010.

A adus inovații tehnologice

Transit a adus de asemenea o serie de inovații tehnologice pentru vehiculele comerciale îmbunătățind performanțele, confortul și siguranța, de la dotări precum uși de încărcare laterale, faruri cu halogen și anvelope cu inserții radiale, la motoare diesel cu injecție directă, încuietori de înaltă securitate și ABS standard.

„Ford Transit continuă să inoveze, ajutând clienții să transporte mai multe mărfuri, să își reducă costurile și să ajungă în siguranță la destinațiile lor”, a declarat Mulally. Producția Transit s-a extins pentru prima dată în afara Europei în 1997, prin noile uzine de la Nanchang, China, și Hai Duong, Vietnam. Noua uzină Jiangling Xiaolan crește de peste două ori capacitatea de producție de vehicule comerciale a JMC de la 245.000 de unități la 545.000 de unități. JMC, care construiește vehicule Ford Transit pentru piața chineză, este deținut în proporție de 30% de Ford.

Transit pentru SUA se va construi în Kansas City

Creșterea globală a producție și vânzărilor Transit va face un pas semnificativ înainte la mijlocul anului 2014, când noul Transit va pătrunde pe piața nord-americană pentru prima dată. Modelul Transit pentru piața nord-americană va fi construit în Kansas City, statul Missouri. În total, Ford preconizează vânzarea a 400.000 de unități Transit de 1 și 2 tone anual până în 2016, echivalentul vânzării unui vehicul la fiecare 80 de secunde.

Lansarea noul Ford Transit de 2 tone este programată pentru primăvara anului 2014, aducând un nou nivel de capabilitate și versatilitate pe piața vehiculelor comerciale de dimensiuni medii, datorită unei game complete de caroserii și modele derivate ce vor asigura o capacitate de transport și cheltuieli de exploatare de top în clasa sa, împreună cu o durabilitate excepțională.

În Europa, modelele Transit de 2 tone și Transit Custom de 1 tonă reprezintă vârful de lance al unei game transformate și extinse de noi modele Transit, ce vor fi puse în vânzare până la mijlocul anului 2014. Printre acestea se numără noul Transit Connect, cu o capacitate de transport de 550-1000 kilograme, și noul model compact Transit Courier cu o capacitate de transport de 660 kilograme.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tragedie la Visuri la cheie, de la PRO TV! Ilina Pârvu, mamă a 6 copilași, a murit la doar 35 de ani 😢
Tragedie la Visuri la cheie, de la PRO TV! Ilina Pârvu, mamă a 6 copilași, a murit la doar 35…
”De ce nu pleci la FCSB?”. Mamadou Thiam n-a stat pe gânduri
”De ce nu pleci la FCSB?”. Mamadou Thiam n-a stat pe gânduri
Doliu în lumea televiziunii din România! A murit cunoscutul astrolog Ingrid Baciu. Vestea i-a cutremurat pe cei care o cunoșteau: „Mult prea devreme a plecat dintre noi”
Doliu în lumea televiziunii din România! A murit cunoscutul astrolog Ingrid Baciu. Vestea i-a cutremurat pe cei care o cunoșteau:…
În pragul colapsului: jucători fără salarii de 9 luni la un club din România! „Sunt probleme”
În pragul colapsului: jucători fără salarii de 9 luni la un club din România! „Sunt probleme”
FC Botoşani are un nou antrenor! Şoc în Superligă
FC Botoşani are un nou antrenor! Şoc în Superligă
OUT! Nu mai vine în cantonamentul FCSB. Negociază cu o altă echipă | EXCLUSIV
OUT! Nu mai vine în cantonamentul FCSB. Negociază cu o altă echipă | EXCLUSIV
Cum arată ACUM Alina Vidican, femeia părăsită de Borcea pentru Pelinel! Operațiile estetice au transformat-o total
Cum arată ACUM Alina Vidican, femeia părăsită de Borcea pentru Pelinel! Operațiile estetice au transformat-o total
Motivul incredibil pentru care părinții lui Jador au lipsit de la nunta fiului cu Oana Ciocan. Puțini oameni s-ar fi gândit la asta!
Motivul incredibil pentru care părinții lui Jador au lipsit de la nunta fiului cu Oana Ciocan. Puțini oameni s-ar fi…
BANCUL ZILEI. Bulă şi Ştrulă au băut mult de Revelion: Ai vrut să-mi vinzi ceasul de la Universitate!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Ştrulă au băut mult de Revelion: Ai vrut să-mi vinzi ceasul de la Universitate!
Zona de lux din Bucureşti traversată de o stradă de pământ. De ce nu poate fi asfaltată
Zona de lux din Bucureşti traversată de o stradă de pământ. De ce nu poate fi asfaltată
SECRETUL din bucătărie: Sunt cartofii verzi buni de mâncat?
SECRETUL din bucătărie: Sunt cartofii verzi buni de mâncat?
Milionarul care s-a căsătorit cu nepoata fostei sale soţii a fost făcut praf: Nunta lui Iuda
Milionarul care s-a căsătorit cu nepoata fostei sale soţii a fost făcut praf: Nunta lui Iuda
BREAKING! Cunoscutul bărbat de la noi A PARALIZAT! Trece prin momente cumplite: 5000 euro pe zi tratamentul
BREAKING! Cunoscutul bărbat de la noi A PARALIZAT! Trece prin momente cumplite: 5000 euro pe zi tratamentul
Decizie pentru șoferi în UE. Vârsta după care NU mai poți conduce. Când se renunță la permis
Decizie pentru șoferi în UE. Vârsta după care NU mai poți conduce. Când se renunță la permis
Bărbat înjunghiat după ce a dat „like” pe TikTok unei femei măritate! Soțul și-a ieșit din minți când a văzut totul pe contul parteneri sale
Bărbat înjunghiat după ce a dat „like” pe TikTok unei femei măritate! Soțul și-a ieșit din minți când a văzut…
Vedetele din România care au cancer la colon. Ce simptome au avut: 'Totul a început de la o ciorbă'
Vedetele din România care au cancer la colon. Ce simptome au avut: 'Totul a început de la o ciorbă'
Cum se anunță piața PC-urilor de gaming în 2025
Cum se anunță piața PC-urilor de gaming în 2025
Serie A: Roma lui Ranieri câştigă derby-ul cu Lazio cu 2-0
Serie A: Roma lui Ranieri câştigă derby-ul cu Lazio cu 2-0
2025: Ce sancțiuni riscă șoferii care circulă prea încet? Cum se aplică legea rutieră în aceste situații
2025: Ce sancțiuni riscă șoferii care circulă prea încet? Cum se aplică legea rutieră în aceste situații
Iustina și Cornel Luchian de la Insula Iubirii, clipe de coșmar în mijlocul nopții. Au plecat pe jos, prin pădure, să caute ajutor
Iustina și Cornel Luchian de la Insula Iubirii, clipe de coșmar în mijlocul nopții. Au plecat pe jos, prin pădure,…
×