Formula 1 doreşte implementarea unor motoare care nu emit carbon, până în 2030

Oficialii Formula 1 au anunţat că, până în anul 2030, doresc să reducă la zero emisiile de carbon, într-o prezentare care a avut loc marţi.

Pentru a realiza acest lucru, cei de la Formula 1 au anunţat că, până în anul 2030, vor fi utilizaţi biocarburanţi şi carburanţi sintetici, ce se află încă în faza de dezvoltare. Astfel, monoposturile vor avea emisii zero de carbon, informează motorsportmagazine.com.

Echipele din Formula 1 vor fi nevoite să utilizeze surse de energie regenerabilă şi vor folosi mijloace de transport eficiente pentru reducerea emisiilor de carbon. În prezent, echipamentul folosit în competiţiile de Formula 1 este transportat, în jurul lumii, cu şapte avioane de mari dimensiuni.

De asemenea, oficialii Formula 1 au mai menţionat faptul că, până în 2025, doresc înlocuirea elementelor din plastic, cu cele realizate dintr-un material reciclabil, pentru a putea fi reutilizat şi reciclat. În plus, fanii curselor de Formula 1 vor fi sfătuiţi să aleagă căi mai ecologice de a ajunge la circuitul unde se desfăşoară competiţia.

Vor fi implementate măsuri privind bunăstarea privitorilor de curse, îmbunătăţindu-se calitatea aerului respirat şi oferirea unor opţiuni mai sănătoase în ceea ce priveşte gustările ce pot fi cumpărate în timpul evenimentelor Formula 1.

Emisii anuale de carbon din Formula 1: 226,551 tone CO2
45% – Transportul echipamentului
27,7% – Transportul staffului
19,3% – Birourile şi fabricile deţinute de echipele Formula 1
7,3% – Transmisiunile TV, piloţii de suport, energia folosită pe circuit
0,7% – Emisiile de carbon din timpul curselor şi antrenamentelor

Publicat: 13 11. 2019, 08:00
Actualizat: 13 11. 2019, 08:16