Formula 1 revine în „Hexagon” după o pauză de un deceniu. Cum i-a fentat Ecclestone pe francezi în toți acești ani și pe cine avantajează statistica înaintea Marelui Premiu

Cursa cu numărul opt din acest sezon al Formulei 1 are o semnificație aparte. Va fi prima cursă defășurată în Franța, după o pauză de 10 ani. Circuitul Paul Ricard din Le Castellet va fi gazda celui de-al treilea Mare Premiu european din 2018, după Spania și Monaco. Lewis Hamilton va pleca din pole-position pentru a 75-a oară în întreaga sa carieră. Startul se va da la ora 17:00, ora României.

Fernando Alonso și Kimi Räikkönen sunt singurii dintre cei 20 de piloți angrenați în prezent în „Marele Circ” care au triumfat în Franța. Spaniolul s-a impus în 2005, din postura de pilot al Renault, în timp ce finlandezul a triumfat în 2007, când concura pentru Ferrari. Amândoi au câștigat pe circuitul Magny-Cours, care din 2009 a fost eliminat de pe lista FIA (n.r Federația Internațională de Automobilism). Motivul? Bernie Ecclestone a susținut că nu era o cursă profitabilă pentru companie. Dramatic a fost momentul în care Ecclestone s-a întâlnit cu prim-minstrul Franței, François Fillon, căruia i-a promis că va organiza cursa și în 2008, respectiv 2009. Francezii la rândul lor au promis că vor moderniza circuitul Magny-Cours. Franța a fost inclusă pe lista FIA în 2008, iar situația părea că se află pe un trend ascendent. În octombrie 2008, a venit anunțul devastator. Marele Premiu al Franței programat pentru 2009 fusese scos de pe listă. Proiectul privind modernizarea circuitului Magny-Cours a fost anulat, iar „Marele Circ” a ocolit „Hexagonul” timp de zece ani, până acum.

Michael Schumacher deține recordul all-time în ceea ce privește victoriile în Marele Premiu al Franței. Neamțul s-a impus de opt ori între 1994 și 2006, reușind să-l depășească cu două succese pe Alain Prost. Louis Chiron completează podiumul cu cinci victorii. Ultima cursă desfășurată în Franța a fost câștigată de brazilianul Felipe Massa, după un final extrem de palpitant. Pilotul Ferrari se afla în spatele colegului său Kimi Raikkonen, care în ultimele viraje a fost nevoit să încetinească după ce a fost victima unui accident bizar. Una dintre țevile de evacuare s-a rupt și mai apoi a zburat în afara circuitului, iar avantajul finlandezului a fost spulberat. Massa a profitat și a câștigat, în timp ce Kubica a încheiat pe locul 2, iar Raikkonen s-a mulțumit cu bronzul. Ferrari are la activ 17 victorii în Franța, record absolut. Williams se află pe locul secund, cu doar opt titluri cucerite în „Hexagon”. Toată lumea speră la o minune din partea piloților Renault, Sainz Jr și Hulkenberg, dar Hamilton și Vettel rămân favotiți în cursa de pe circuitul Paul Ricard.

  • Ultimele trei curse desfășurate în Franța au fost câștigate de piloți Ferrari (2006, 2007, 2008).
  • Ultimul britanic care s-a impus în „Hexagon” a fost David Coulthard, în 2000.
  • Ultimul francez care a câștigat Marele Premiu al Franței e Alain Prost, în 1993.
  • Ultima cursă de Formula 1 desfășurată în localitatea Le Castellet a avut loc în 1990 și a fost câștigată de același Alain Prost.


Rămâne Vettel lider după etapa cu numărul 8?

Publicat: 24 06. 2018, 08:14
Actualizat: 24 06. 2018, 08:16