FOTO | Cel mai rapid BMW M3 construit vreodată, cadou pentru cel mai rapid pilot MotoGP. Marc Marquez poate câștiga al șaselea bolid în șase ani

BMW M Award, competiția care răsplătește anual cel mai rapid pilot din calificările MotoGP, se găsește în 2018 într-un sezon în care lucrurile par mai strânse la vârf. Johann Zarco (Yamaha Tech 3) este pilotul aflat pe primul loc în acest top, urmat de Marc Marquez (Repsol Honda) și de Dani Pedrosa (Repsol Honda), iar premiul oferit de producătorul german în acest an este greu de neglijat.

BMW pune la bătaie un M3 CS, una dintre cele 1200 de bucăți construite din acest model limitat, mașină care se laudă cu titlul de „cel mai puternic M3 produs vreodată”. Modelul are un motor de 3.0 litri, bi-turbo, care dezvoltă 460 de cai putere și un cuplu de 600 Nm. La o greutate de 1580 de kilograme, M3 CS ajunge de la 0 la 100 km/h în doar 3.9 secunde.

Chiar dacă Zarco este în față în acest top, favorit pare să fie și în acest sezon tot Marc Marquez. Pilotul spaniol a acumulat până acum o „zestre” incredibilă, câștigând fiecare ediție BMW M Award din 2013 și până acum. Acest lucru i-a adus lui Marquez un garaj în care se află un M6 Coupe, un M4 Coupe, un M6 Convertible, un M2 Coupe și un M4 CS.

Clasament BMW M Award 2018:

  1. Johann Zarco – 95 puncte
  2. Marc Marquez – 86 puncte
  3. Dani Pedrosa – 62 puncte
  4. Cal Crutchlow – 56 puncte
  5. Andrea Iannone – 47 puncte
  6. Andrea Dovizioso – 46 puncte
  7. Danilo Petrucci – 45 puncte
  8. Jack Miller – 44 puncte
  9. Maverick Vinales – 44 puncte
  10. Jorge Lorenzo – 42 puncte

Câștigători BMW M Award:

2017: Marc Marquez – BMW M4 CS

2016: Marc Marquez – BMW M2 Coupe

2015: Marc Marquez – BMW M6 Convertible

2014: Marc Marquez – BMW M4 Coupe

2013: Marc Marquez – BMW M6 Coupe

2012: Jorge Lorenzo – BMW M3 Coupe

2011: Casey Stoner – BMW 1er M Coupe

2010: Jorge Lorenzo – BMW M3 Coupe

2009: Valentino Rossi – BMW M3 Sedan

2008: Casey Stoner – BMW M3 Convertible

2007: Casey Stoner – BMW M3 Coupe

2006: Nicky Hayden – BMW Z4 M Coupe

2005: Sete Gibernau – BMW M5

2004: Valentino Rossi – BMW 645 Ci

2003: Valentino Rossi – BMW Z4 Roadster

Publicat: 02 06. 2018, 11:34
Actualizat: 02 06. 2018, 11:35