FOTO | Cum arată Baleno, modelul care a primit premiul „Cea mai mică mașină a anului 2017” în Irlanda. Prețul de pornire

Beneficiind de toată experiența Suzuki, de peste 60 de ani, în dezvoltarea și producția de mașini compacte, noul Baleno a câștigat premiul „SMALL CAR OF THE YEAR 2017” în Irlanda.
Modelul Suzuki Baleno a câștigat categoria sa după un program intensiv de teste la care au participat 33 dintre cei mai buni jurnaliști auto din Irlanda.
În România, Suzuki Baleno este disponibil în versiunile de echipare GA, GL, GL CVT, GLX și GLX + SHVS.
Tehnologiile disponibile pe noul Suzuki Baleno includ, printre altele, o platforma rigidă din materiale ultra-ușoare de ultimă generație, motorul turbo cu injecție directă BOOSTERJET de 1.0 litri și, în premieră, sistemul SHVS (Smart Hybrid Vehicle by Suzuki).
Astfel, Suzuki Baleno are un consum combinat de doar 4,5 l/100 km și emisii de noxe de  doar 94g/km, pe versiunea echipată cu sistemul SHVS (Smart Hybrid Vehicle by Suzuki).
Încă de la primul nivel de echipare, Baleno vine cu numeroase dotări de siguranță activă și pasivă precum ABS + EBD, ESP, airbag-uri față, laterale și cortină sau pedalier retractabil în caz de accident.
În funcție de nivelul de echipare, Baleno este disponibil și cu numeroase alte dotări precum sistemul de asistența la plecarea din rampă sau cruise control adaptiv cu limitator de viteză. Sistemul autonom de asistență la frânare (RBS – Radar Brake Support) este și el disponibil opțional pe versiunile de echipare GA și GL.
Pentru nivelurile de echipare GLX și GLX + SHVS este disponibil și un sistem multimedia cu ecran de 7 inch care include sistemul de navigație, camera de mers înapoi și oferă o conectivitate rapidă cu un smartphone. Noul model Suzuki Baleno poate fi comandat într-una din cele nouă culori disponibile.

În România, Suzuki Baleno este disponibil atât cu motorul turbo cu injecție directă BOOSTERJET de 1.0 litri, cât și cu un motor de 1.2 litri DUALJET. În echiparea GLX cu motor de 1.0 litri, Baleno poate fi comandat și cu cutie de viteze automată.
Prețul pentru Suzuki Baleno pornește de la 11.000 Euro (cu TVA inclus).
 

Publicat: 02 11. 2016, 12:51
Actualizat: 02 11. 2016, 18:46