FOTO | Ferrari – ediție limitată: 10 mașini cu prețul de 2,5 milioane de dolari bucata
Material publicat în săptămânalul ProSport, distribuit în fiecare marți, împreună cu Ziarul Financiar.
Modelul F60 cu care scuderia din Maranello participa în Formula 1 în 2009 a fost reproiectat special pentru americani pentru a aniversa 60 de ani de la vânzarea primei mașini a constructorului italian în Statele Unite
Ferrari a sărbătorit în luna octombrie 60 de ani de când a vândut prima mașină în Statele Unite. Constructorul italian a marcat această ocazie prin fabricarea unei serii limitate și extrem de scumpă de autoturisme. Modelul F60 America este un super-roadster vândut în exclusivitate clienților de peste Ocean. Deși prețul nu a fost făcut public, specialiștii americani susțin că valoarea unui singur model este de 2,5 milioane de dolari.
Dar ce are acest Ferrari de îi poate determina pe marii bogătași ai planetei să scoată din conturi o sumă atât de mare? Numai faptul că e o ediție limitată, de numai 10 mașini, ar trebui să fie un prim indiciu. Și da, au fost toate 10 deja vândute! Bolidul e dotat cu un motor de 12 cilindri, care poate propulsa autoturismul de la 0 la 100 de kilometri pe oră în numai 3,1 secunde. Viteza pe care o poate atinge un asemenea exemplar de colecție e de 320 de kilometri pe oră și toate aceste performanțe sunt garantate de cei 729 de cai putere din dotare.
În rest, este evident că modelul a fost proiectat cu bun gust și chiar dacă partea frontală și „șorțul” din spate au fost împrumutate de la F12, iar grila din față pare inspirată de la modelul California T, F60 America apare cu fante laterale noi ceea ce o face mult mai aerodinamică. Apoi, cabina de pilotaj de numai două locuri e fabricată din carbon, jantele sunt „diamond cut”, iar scaunele poartă însemnele steagului american.
Probabil mulți se pot întreba de ce albastru și nu roșu în privința modelului aniversar? Și de ce dunga alba de pe capotă? Constructorul a vrut să-i facă pe plac echipei North American Racing Team (NART) care participă de zeci de ani la celebra cursă de la Le Mans.
Chinetti, omul care a vândut primul Ferrari în SUA
Iar dacă aveți curiozitatea să aflați și cine e omul care a vândut primul Ferarri în Statele Unite, ei bine, mulți pasionați ai automobilismului știu deja răspunsul: celebrul Luigi Chinetti, decedat în urmă cu 20 de ani. Italianul a emigrat în America în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și a concurat de 12 ori la rând în cursa de 24 de ore de la Le Mans, pe care a câștigat-o de trei ori. După ce în 1949 a adus primul titlu scuderiei Ferrari cu modelul 166M, Chinetti a reușit în 1954 să-l convingă pe marele Enzo să-l numească dealer al celebrei mărci în Statele Unite. Prima mașină Ferrari pe care Chinetti a vândut-o a fost unui antreprenor american, pe numele lui Briggs Cunningham.
Reghecampf și-a cumpărat recent un Ferrari de 200.000 de euro
Conform statisticilor oferite la începutul acestui an de Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor din România, în țara noastră sunt înscrise 165 de modele Ferrari, cu 13 mașini mai multe decât în 2012. Cele mai multe dintre ele sunt Ferrari F430, 24 la număr. Printre cei mai cunoscuți foști fotbaliști români care au deținut sau încă dețin câte un Ferrari sunt Gică Popescu, Laurențiu Reghecampf și Gabi Popescu. Primul și-a vândut bolidul „de rușine”, pentru că prea se uita lumea la el. Ultimul dintre cei enumerați mai sus a avut un incident cu bolidul său în aprilie 2006. În timp ce rula pe autostrada București-Pitești, bolidul condus de Gabi Popescu a luat foc și a ars în întregime. Din fericire, fostul international a ieșit la timp din automobil. Timp de cinci ani s-a judecat cu Ferrari, care susținea că totul s-a produs din cauza unei greșeli de pilotaj, dar până la urmă, Tribunalul București a decis ca fotbalistul să fie despăgubit cu întreaga sumă pe care o achitase pentru achiziționarea mașinii, 280.000 de euro, plus dobânda legală stabilită în urma expertizei contabile, 44.000 de euro.
În prezent, Laurențiu Reghecampf e singurul fost fotbalist român care deține un Ferrari. Fostul antrenor al Stelei, care acum o pregătește pe Al Hilal din Arabia Saudită, și-a cumpărat recent modelul 458, pe care a plătit 200.000 de euro. Inițial s-a spus că mașina e cadou de la șeici, dar Reghecampf a susținut ulterior că el a cumpărat-o.