FOTO** Ford lansează noul motor produs la Craiova: EcoBoost de 1,5 litri

Redactor:
Daniel Remes
FOTO** Ford lansează noul motor produs la Craiova: EcoBoost de 1,5 litri
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ford Motor Company a anunțat astăzi că un nou motor pe benzină EcoBoost de 1,5 litri se va alătura gamei sale de grupuri motopropulsoare inovatoare și cu consum redus de combustibil. Motorul de 1,5 litri este o apariție esențială din punct de vedere strategic pentru Ford, având în vedere eforturile companiei de a răspunde cererii puternice la nivel mondial pentru motoarele sale EcoBoost în patru cilindri. 

Odată cu lansarea celui mai nou motor al său cu consum redus, Ford are acum capacitatea de a construi 1,6 milioane de motoare EcoBoost anual. Până la șfârșitul anului 2013 șase uzine Ford din Europa, Asia și America de Nord vor produce motoare EcoBoost, triplându-se astfel numărul fabricilor care produceau astfel de motoare în2010.

Al cincilea motor EcoBoost

Producția motorului EcoBoost de 1,5 litri în patru cilindri – al cincilea membru al familiei EcoBoost – va debuta la uzina Ford de talie mondială de la Craiova, România, spre finalul acestei luni. Alte facilități unde se va produce acest motor vor fi anunțate în viitor. Noul motor va fi mai întâi introdus pe piața chineză pe noul Ford Mondeo, model ce va fi lansat la finalul acestei luni la Salonul Auto de la Shanghai 2013. Ulterior, noul motor de 1.5 l EcoBoostva echipa modelul Fusion în America de Nord în cursul acestui an, respectiv noul Mondeo în Europa.

Având o contribuție esențială la strategia agresivă a Ford în ceea ce privește consumul redus de combustibil și emisiile, tehnologiile EcoBoost ameliorează atât consumul, cât și emisiile de CO2 cu până la 20%. Motorul de 1,5 litri beneficiază de tehnologia turbo caracteristică EcoBoost, injecție directă și supape cu distribuție variabilă, fiind proiectat pentru a oferi consum și mai redus, precum și niveluri înalte de rafinament, silențiozitate și performanță.

Pe deasupra, cel mai nou motor EcoBoost va reprezenta o apariție esențială din punct de vedere strategic pentru Ford pe piețele globale în care sunt oferite reduceri de taxe clienților care achiziționează vehicule echipate cu motoare de 1,5 litri sau mai mici.   

Noul motor EcoBoost de 1,5 litri cu bloc-motor din aluminiu și două axe cu came va prezenta unele dintre caracteristicile inovatoare lansate odată cu premiatul motor EcoBoost de 1 litru, inclusiv o galerie de admisie integratăîn chiulasă. Noul motor este preconizat a oferi aceleași performanțe în materie de putere și cuplu ca și actualul motor Ford EcoBoost de 1,6 litri, în același timp asigurând un consum și emisii CO2 mai mici.

Motorul EcoBoost de 1,5 litri este primul motor Ford care încorporează un ambreiaj controlat de calculator pe pompa de apă acționată de curea, ceea ce îmbunătățește și mai mult eficiența, reducând timpul de încălzire. A fost adăugat și un radiator cu răcire pe apă pentru o mai eficientă alimentare a motorului cu aer.  

„Tehnologia Ford EcoBoost a schimbat felul în care sunt privite motoarele cu benzină și s-a bucurat de un succes enorm printre clienți,” a declarat Joe Bakaj, Vicepreședinte, Powertrain Engineering, Ford Motor Company. „Noul motor de 1,5 litri extinde și mai mult angajamentul nostru în ceea ce privește motoarele economice EcoBoost atât din punctul de vedere al consumului, cât și din punct de vedere al unor taxe mai mici pe unele piețe.”

Ford a vândut peste 600.000 de vehicule echipate cu motoare EcoBoost la nivel mondial de la debutul gamei în 2009, odată cu lansarea motorului EcoBoost V6 de 3,5 litri. Ford a adăugat motorul EcoBoost de 2 litri în 2010. A urmat apoi motorul EcoBoost de 1,6 litri în 2011, iar anul trecut a fost lansat motorul EcoBoost de 1 litru, câștigând premiul „Motorul Internațional al Anului 2012″.

Până la finalul acestui an, aproape 80% din modelele companiei la nivel mondial vor fi echipate cu tehnologia EcoBoost.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mădălin Ionescu este bolnav! Vedeta s-a internat de luni, în mare secret. Ce diagnostic a primit
Mădălin Ionescu este bolnav! Vedeta s-a internat de luni, în mare secret. Ce diagnostic a primit
VEȘTI URIAȘE pentru acești români! Vor primi câte 200 de lei pe zi începând de anul viitor
VEȘTI URIAȘE pentru acești români! Vor primi câte 200 de lei pe zi începând de anul viitor
Ce se întâmplă cu Radu Drăgușin, înaintea duelului cu Manchester United. Anunțul britanicilor
Ce se întâmplă cu Radu Drăgușin, înaintea duelului cu Manchester United. Anunțul britanicilor
Bomba zilei! Dan Petrescu, OUT de la CFR! Anunţul a fost făcut în direct: ”S-a umplut paharul!” | VIDEO EXCLUSIV
Bomba zilei! Dan Petrescu, OUT de la CFR! Anunţul a fost făcut în direct: ”S-a umplut paharul!” | VIDEO EXCLUSIV
S-a aflat planul lui Dan Şucu la Genoa! Lovitura din contabilitatea clubului italian: unde ajunge afaceristul român de la Rapid
S-a aflat planul lui Dan Şucu la Genoa! Lovitura din contabilitatea clubului italian: unde ajunge afaceristul român de la Rapid
IREAL: cum arată acum Alina Plugaru, după ce  s-a retras din industria filmelor pentru adulți! Fosta actriță e total schimbată
IREAL: cum arată acum Alina Plugaru, după ce s-a retras din industria filmelor pentru adulți! Fosta actriță e total schimbată
Simona Halep a făcut MARELE ANUNŢ. Era de aşteptat...
Simona Halep a făcut MARELE ANUNŢ. Era de aşteptat...
BANCUL ZILEI: Bulă iese la agățat: – Bulă, sunt măritată! De câte ori să îți repet?! Am un soț acasă!
BANCUL ZILEI: Bulă iese la agățat: – Bulă, sunt măritată! De câte ori să îți repet?! Am un soț acasă!
Probleme pentru românii cu facturi de la Electrica. Hackerii care au lansat atacul au cerut milioane de euro răscumpărare
Probleme pentru românii cu facturi de la Electrica. Hackerii care au lansat atacul au cerut milioane de euro răscumpărare
Marea TRISTEȚE din viața frumoasei Ingrid Bergman! „Am trecut de la sfântă...
Marea TRISTEȚE din viața frumoasei Ingrid Bergman! „Am trecut de la sfântă...
Ilie Năstase, reacţie savuroasă atunci când a auzit că Dan Şucu a preluat-o pe Genoa! Ce a spus despre varianta Ion Ţiriac în fotbal
Ilie Năstase, reacţie savuroasă atunci când a auzit că Dan Şucu a preluat-o pe Genoa! Ce a spus despre varianta…
Ce mesaj emoționant a transmis Mario, băiețelul care s-a trezit din comă după ce s-a înecat într-un parc acvatic din Oradea
Ce mesaj emoționant a transmis Mario, băiețelul care s-a trezit din comă după ce s-a înecat într-un parc acvatic din…
Adevărul despre Călin Georgescu. Nimeni nu a știut până acum: M-au șocat și pe mine
Adevărul despre Călin Georgescu. Nimeni nu a știut până acum: M-au șocat și pe mine
Anunțul momentului despre FCSB
Anunțul momentului despre FCSB
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Oficial! Dan Şucu este noul acţionar majoritar al clubului Genoa din serie A
Oficial! Dan Şucu este noul acţionar majoritar al clubului Genoa din serie A
Cum se circulă pe primul tronson din autostrada Pitești-Sibiu. A fost inaugurat cu aproape un an mai devreme | VIDEO
Cum se circulă pe primul tronson din autostrada Pitești-Sibiu. A fost inaugurat cu aproape un an mai devreme | VIDEO
Simona Halep, wild card pentru calificările de la Australian Open. Cum a reacționat sportiva
Simona Halep, wild card pentru calificările de la Australian Open. Cum a reacționat sportiva
×