FOTO Mazda 6** facelift, lansată la Geneva

Versiunea facelift a popularei Mazda6 va fi prezentată în
premieră mondială anul acesta la Salonul Auto de la Geneva, în
martie. Această versiune nouă și îmbunătățită dezvoltă punctele
forte ale predecesorului său, cum ar fi plăcerea de a conduce,
eficiența consumului de combustibil și rafinamentul interiorului,
crescând totodată și performanțele de siguranță și de mediu.
Mazda6 facelift integrează noua grilă frontală a gamei, alături de
faruri frontale și posterioare redesenate, pentru a accentua
sportivitatea și identitatea premium. Pentru noul model vor fi
disponibile 6 motorizări, incluzând noul propulsor de 2.0 litri
DISI pe benzină, care este mai economic și produce mai puține
emisii decât motorul de 2.0 litri, pe care îl înlocuiește.
Transmisia automată în 5 trepte a fost adaptată special pentru noul
motor pe benzină, oferind o combinație optimă între accelerare și
consumul de combustibil.

Versiunile îmbunătățite ale motoarelor Mazda MZR 1.8 și 2.5 litri
completează linia pe benzină, în timp ce motorizarea Mazda MZR-CD
2.2 litri, turbo diesel este disponibilă în 3 trepte de putere – de
la 129 CP la 180 CP – toate variante sportive, cu eficiență
îmbunătățită a consumului și emisii scăzute de CO2.
De asemenea, Mazda6 facelift prezintă un șasiu îmbunătățit și
elemente noi de siguranță faruri adaptive și sistemul de asistență
la urcare. Mazda6 facelift devine astfel una dintre cele mai sigure
și mai ușoare de condus automobile din clasa sa.
Mazda6 facelift va fi disponibilă spre vânzare în Europa din
această primăvară. Aceasta este a doua dintre cele trei premiere pe
care Mazda le va prezenta la Salonul Auto de la Geneva în cadrul
conferinței de presă de pe 2 martie în hala 5, de la ora 11:15
(CET).

Publicat: 26 01. 2010, 15:07
Actualizat: 26 01. 2010, 15:09