Fostul campion mondial de Formula 1, Nigel Mansell, a prezentat, joi, la inaugurarea primului showroom Lotus din România, monopostul R31, cu care piloții echipei Lotus Renault, germanul Nick Heidfeld și rusul Vitali Petrov, vor participa în sezonul 2011 al Marelui Circ.
„Marele avantaj al echipei Lotus este moștenirea, experiența pe care o are în Formula 1, iar acum oamenii se adună pentru viitor. Nu poți schimba lucrurile peste noapte. Sunt în familia Lotus de 32 de ani și aș vrea să văd echipa câștigând curse în 2011, ceea ce ar fi un mare câștig. Pun pariu că Lotus va câștiga cel puțin o cursă în acest sezon„, a spus Mansell.
El a povestit că cea mai frumoasă amintire a sa legată de Formula 1 este cea în care s-a urcat pentru prima oară într-un monopost Lotus, în 1979. „Cea mai frumoasă experiență la Lotus a fost când Colin Chapman (n.r. – fondatorul Lotus) m-a plătit. Glumeam! Cea mai frumoasă experiență a fost când m-am urcat pentru prima oară într-o mașină de Formula 1, în 1979. În acea zi, Gilles Villeneuve era într-un monopost Ferrari, a trecut pe lângă mine, l-am urmărit puțin, am stat în urma lui pentru trei sau patru viraje, apoi el a luat-o pe unde mergea pista, iar eu am luat-o într-o direcție greșită. Este una dintre cele mai bune amintiri ale mele și încă zâmbesc când îmi aduc aminte„, a adăugat Mansell.
Fostul pilot britanic, în vârstă de 58 de ani, și-a anunțat revenirea în competițiile de GT 4, alături de fii săi Leo și Greg, care au concurat acum trei ani la București pe circuitul stradal din jurul Palatului Parlamentului. „Am condus o mașină Lotus de GT 4 la Abu Dhabi și îmi anunț revenirea în competiții. Voi concura într-una sau două curse de GT 4 din acest sezon, alături de fii mei Leo și Greg, alături de care am fost acum trei ani în România”, a subliniat Mansell.
Nigel Mansell a dezvăluit că nu i-a plăcut aglomerația din București. „Aglomerația din trafic nu mi-a plăcut, clădirile sunt superbe, iar oamenii sunt foarte entuziaști. Aveți multe clădiri și femei frumoase”, a precizat Mansell.
La inaugurarea showroomului din Otopeni a participat și fostul pilot român Eugen Ionescu Cristea, care deține o mașină Lotus Elise, model 2002. Acesta a dorit să dea mâna cu Nigel Mansell și să se pozeze cu fostul campion mondial.
La eveniment a fost prezent și nord-irlandezul Martin Donnelly, fost pilot de Formula 1. „Cea mai bună amintire o am de când mi-a dat Nigel 5.000 de lire sterline în 1986, iar eu eram pilot în Formula 3. Acei bani mi i-a cerut înapoi azi-noapte la cazino„, a spus cu umor Donnely.
Nigel Mansell, 57 de ani, fost pilot la Lotus, Williams, Ferrari și McLaren, a evoluat în Formula 1 între anii 1980 și 1995, luând startul în 187 de curse, dintre care a câștigat 31. Cea mai bună performanță a carierei sale a înregistrat-o în 1992, când britanicul a devenit campion mondial atât ca pilot, cât și împreună cu echipa Williams-Renault. El a câștigat atunci nouă dintre cele 16 curse ale sezonului, devansând piloți precum Ayrton Senna, Ricardo Patrese sau Michael Schumacher.
Martin Donnelly, 46 de ani, a participat în 14 curse de Formula 1 pentru Lotus și într-una pentru Arrows, reușind să termine doar cinci dintre acestea. În 1990, în timpul calificărilor cursei de la Jerez, Donnelly a avut un accident în urma căruia a suferit mai multe fracturi și leziuni, din cauza cărora nu a mai putut concura în Formula 1.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER