FOTO | „Noua colecție de SUV-uri GLE Coupe, GLE și GLC confirmă pe deplin valorile brandului Mercedes-Benz”
Noile modele de SUV-uri Mercedes-Benz au cucerit piața la nivel mondial. Design-ul avangardist, funcționabilitatea, tracțiunea integrală și noile tehnologii ce permit reducerea drastică a consumului sunt marile atuuri ale modelelor GLE, GLC și GLE Coupe
„În acest an, modelele SUV au fost printre cele mai căutate de către clienții Auto Schunn, partener oficial în România din 1993 al companiei Mercedes-Benz. Aceste autoturisme reprezintă o atracție foarte mare, de aici și tendința românilor de a cumpăra mașini 4×4 este tot mai puternică. Clientela Mercedes-Benz crește de la an la an, foarte mulți alegând această marcă după ce au experimentat de-a lungul timpului modelele propuse de ceilalți producători. Să nu uităm, România este o țară în care modelele SUV se vând foarte bine. Pentru compania Auto Schunn, acest lucru se traduce prin atragerea a foarte mulți clienți noi într-un timp scurt. Cererea a fost peste așteptările noastre, mai ales că vorbim despre o gamă nouă de mașini premium. Noua colecție de SUV-uri GLE Coupe, GLE și GLC confirmă pe deplin valorile brandului Mercedes-Benz”, explică Juergen Schunn, președintele companiei Auto Schunn pentru publicația www.iClara.ro.
În prezent, omul de afaceri româno-german Juergen Schunn conduce un Mercedes Benz GLE Coupe pe care îl descrie ca fiind „îmbinarea perfectă între sportivitatea, dinamismul și agilitatea specifice unui coupe cu robustețea și versatilitatea unui SUV. Poziția la volan permite o vizibilitate panoramică excelentă însă senzația șoferului este aceea că se află într-un coupé sportiv. Sistemul de tracțiune integrală permanentă 4MATIC oferă o manevrabilitate sigură, armonioasă dar și sportivă”.
După evenimentele de lansare ale companiei Auto Schunn de la Arad și Deva a noilor modele Mercedes-Benz, proprietarul companiei, Juergen Schunn, și managerul general, Elena Kovacs, se află în această perioadă la Suceava. „Evenimentele noastre au fost întotdeauna bine primite de către clienții, colaboratorii și partenerii noștri de afaceri. În cadrul celei mai recente serii de lansări, de la Arad, Deva și Suceava, invitații noștri au avut ocazia să afle informații concrete despre noile modele, prețurile și nivelele de echipare. De asemenea, vor fi organizate test drive-uri concludente în zone de munte și deal”, a mai adăugat omul de afaceri Juergen Schunn.
Pe o piață a vânzării de automobile tot mai efervescentă, compania Auto Schunn, a treia entitate Mercedes-Benz din România din punctul de vedere al volumului de vânzări, insistă și pe un segment, care teoretic este la îndemâna oricărui cumpărător.
Este vorba despre cel al mașinilor rulate, pistă pe care Auto Schunn mizeză prin programul „Kilometri reali? Da, cu garanție!”. În virtutea acestuia, compania garantează tuturor celor care vor să-și cumpere o mașină la mâna a doua numărul de kilometri reali, verificați în service, evitând astfel neplăcerile legate de atât de întâlnitul procedeu de falsificare a kilometrajului. „Practic, noi asigurăm clienților corectitudinea informației atunci când ei vor să cumpere o mașină second hand. Ei știu ce iau și la ce să se aștepte în privința mașinii, deoarece toate automobilele sunt verificate și testate înainte de a fi scoase la vânzare”, a precizat Robert Kovacs, managerul companiei Auto Schunn, pe sectorul mașinilor rulate. În programul „Kilometri reali? Da, cu garanție!” se încadrează peste 200 de vehicule rulate, de la limuzine și autoutilitare și pănă la autobuze și camioane, pentru care se poate efectua un drive-test la 24 de ore de la data solicitării. Toate aceste mașini rulate, marca Mercedes-Benz, beneficiază de o garanție de 12 luni la motor și cutia de viteze. „O să dezvoltăm în continuare acest sector al mașinilor second hand, asigurând servicii de calitate, prin corectitudine și respect arătat clienților noștri, așa cum o facem de peste 20 de ani. Acordăm de asemenea o mare importanță serviciilor personalizate și vânzărilor pieselor de schimb de origine Mercedes-Benz. Contribuțiile serviciilor post-vânzare au fost importante nu doar în termeni de volum dar și în ceea ce privește sustenabilitatea”, a mai declarat Robert Kovacs.