FOTO | O nouă șosea montană face senzație în România. Drumul care rivalizează cu Transfăgărășan și Transalpina. De unde pornește și unde poți ajunge


Transbucegi este o șosea montană mai puțin cunoscută, dar rivalizează cu mult mai celebrele Transfăgărășan și Transalpina. Drumul face legătura între Sinaia și Platoul Bucegilor.

Turiștii care vor să dea la fugă la munte în această vară trebuie să încerce șoseaua alpină Transbucegi, un drum mai puțin cunoscut în comparație cu Transfărășan și Transalpina. Șoseaua este de fapt Drumul Județean 713, a cărui asfaltare a început în 2010 și s-a terminat, informează tai-tai.net.

Șoseaua are 20 de kilometri, însă doar 17 sunt asfaltați. Pentru cei interesați, accesul se face din drumul ce leagă Sinaia de Târgoviște, înainte ca acesta să ajungă la Cabana Cota 1.000, iar altitudinea la care ajunge este de 1.925 de metri. Cei care aleg acest traseu trebuie să conducă atent, deoarece încă n-au fost trasate marcajele, iar semnele de circulație și parapeții încă n-au fost montate.

Pentru cei care ajung pe Transbucegi, în mai puțin de o oră se poate ajunge pe jos la Cabana Babele, din locul unde a fost oprită asfaltarea. De acolo, au multe alte variante de trasee, printre care cel către Crucea de pe Caraiman, către Releul de pe Vârful Costila sau către Cabana și Vârful Omul.

MAI MULTE INFORMAȚII ȘI IMAGINI, AICI!

Publicat: 13 06. 2015, 10:04
Actualizat: 13 06. 2015, 10:23