FOTO** Poliția Sinaia și-a luat Kia Soul

Poliția Comunitară a orașului Sinaia este, începând de vineri,
dotată cu un autoturism Kia Soul, care poate fi deja văzut
patrulând pe străzile cunoscutei stațiuni turistice de pe Valea
Prahovei.

„O dată cu furnizarea acestui Kia Soul către Poliția din Sinaia,
putem spune că și Kia Romauto se aliniază unui trend în plină
ascensiune, Kia fiind furnizor de vehicule pentru poliție în
diverse țări europene, cum ar fi Cehia, Slovacia sau Marea
Britanie. Suntem mândri că putem contribui la creșterea siguranței
pe străzile acestui oraș și convinși că acesta este doar începutul
unei mai ample colaborari”, a declarat Dan Chitaru, președinte al
Kia Romauto.

Un lucru este sigur: de acum înainte Poliția Comunitară din
Sinaia va fi mult mai vizibilă în acest Kia Soul, care atrage
privirile mult mai mult decât mașinile obișnuite de Poliție.

Publicat: 26 04. 2010, 18:02
Actualizat: 26 04. 2010, 18:04