FOTO Red-Bull F1 și-a prezentat noua mașină

Echipa Red Bull și-a prezentat, marți, la Valencia, monopostul
RB7, cu care va încerca să-și apere titlurile mondiale cucerite
anul trecut, beneficiind de aceeași „linie” de piloți – germanul
Sebastian Vettel și australianul Mark Webber.

RB6 a dominat Campionatul Mondial de Formula 1 în 2010, reușind
să câștige nouă din cele 19 curse ale sezonului și să ocupe prima
poziție a grilei de start de 15 ori. Noul monopost, creat tot de
inginerul Adrian Newey, va beneficia și în acest an de o motorizare
Renault.

La prima vedere, RB7 are botul înălțat, o carcasă a motorului
ceva mai mare și o aripă dorsală redesenată, însă designul
coloristic este foarte apropiat de predecesorul său.

Newey consideră că principala problemă a echipei sale tehnice
este adaptarea dispozitivului KERS pe monopost, pentru a putea
păstra avantajul competițional cu care team-ul a încheiat anul
2010. „Adaptarea KERS astfel încât să nu alterăm prea mult
aerodinamica mașinii este marea noastră provocare. Suntem convinși
că McLaren, Ferrari și Mercedes vor fi foarte competitive cu KERS,
deci trebuie să-l facem și noi să funcționeze”, a spus directorul
tehnic al Red Bull.

Campionul mondial Sebastian Vettel și coechipierul său Mark
Webber vor testa, începând de marți, timp de trei zile, noua mașină
pe circuitul Ricardo Tormo de la Valencia.

MEDIAFAX

Publicat: 01 02. 2011, 15:54
Actualizat: 01 02. 2011, 15:55