Great Button!
Văzut mai mult ca un playboy în Marea Britanie, Jenson a arătat
că este și un pilot de excepție
Marea Britanie este la picioarele lui Jenson Button (29 ani),
după ce pilotul a câștigat duminică, în Brazilia, primul titlu
mondial la Formula 1, chiar dacă până la finalul sezonului a mai
rămas o etapă de disputat. El este britanicul cu numărul 10 care
își trece numele pe o listă impresionantă de campioni, precum
Graham Hill sau Nigel Mansell.
Până să conteze cu adevărat în lupta pentru supremația din Formula
1, Jenson se remarcase mai mult în viața mondenă. Button a fost un
izvor permanent de subiecte pentru tabloidele din Marea Britanie,
care l-au asimilat mai degrabă cu un „playboy”, un petrecăreț sau
orice altceva, dar mai puțin pilot.
Britanicul și-a făcut debutul în Marele Circ la 20 ani,
anunțându-se ca o mare speranță. Rezultatele au întârziat însă să
apară, în nouă sezoane reușind să câștige doar o cursă, în 2006, la
Hungaroring. Mai mult, în 2008, Button a strâns într-un întreg
sezon doar trei puncte, fiind înregistrat la „general” abia pe
poziția a 18-a la final.
Ajuns în frunte fără
teste
Și totuși, britanicul nu a rămas doar la stadiul de speranță.
Pasionat de curse încă de la 8 ani, Button a explodat la începutul
acestui an. Rămas fără contract după ce Honda a capitulat și s-a
retras din Formula 1, Button a fost adus pe jumătate de salariu de
către Ross Brawn la noua echipă, Brawn GP, pusă pe roate doar cu
câteva săptămâni înainte de startul sezonului. Fără prea multe
teste, Jenson a impresionat încă de la debut, dovedindu-și
măiestria pilotajului. A câștigat șase din primele șapte etape ale
Campionatului Mondial, suficiente pentru a se menține la șefia
clasamentului. După cursa de duminică din Brazilia, unde Button s-a
încoronat, toată lumea Marelui Circ i-a recunoscut
superioritatea.
„Jessica, te iubesc! Titlul e pentru
tine”
Imediat după ce și-a adjudecat titlul mondial, Jenson Button a
ținut să facă și primele dedicații. Iubita britanicului, Jessica
Michibata, a fost prima care și-a auzit numele. „Vreau să mulțumesc
familiei și prietenei mele, Jessica, pentru că au fost alături de
mine. Jessica, te iubesc! Titlul este pentru tine”, a exclamat
Jenson Button în fața camerelor de luat vederi, sărbătorind apoi
alături de ea acest succes.
„Vreau să-l felicit pe Button, dar totodată vreau să-i transmit că
el are titlul mondial doar sub formă de împrumut”, Lewis Hamilton,
campion mondial în 2008
2000 este anul debutului pilotului britanic în F1. În total, a
adunat 171 de curse.