Hamilton apără mutarea la Mercedes: „Nu mă interesează cei care mă critică”

Hamilton apără mutarea la Mercedes:
  • Publicat:
  • Actualizat:

 

Lewis Hamilton se simte atacat de către critici și de către ceilalți piloți de Formula 1. Acesta a fost avertizat de nenumărate ori că mutarea pe Mercedes este o greșeală imensă. ,,Nu știți nimic”, răspunde Hamilton. Campionul mondial a ripostat și a spus că scopul lui este de a dovedi fix contrariul. Mai mulți dintre foștii piloți au declarat că decizia lui Hamilton nu ar fi cea mai potrivtă, spunând că nu va ajunge nicăieri.

Totuși, încă din prima zi de teste, monpostul Mercedes W04 a luat foc, atunci când la volan era colegul britanicului, Nico Rosberg. În următoarea zi, mașina lui Hamilton a cedat! Problema a fost la frâne, iar britanicul a ieșit în decor. ,,Mergeam cu 320 km/h, iar când am frânat, pedala s-a dus în podea. Mergea cu o secundă ânainte, dar când am frânat mai mult, nu a mai mers. Apoi m-am pregătit pentru impact. Pentru că am intrat drept în cauciucuri, m-am lovit puțin la picioare„, a spus Hamilton imediat după nefericitul eveniment.

Lewis Hamilton a afirmat, în urmă cu câteva zile, că este foarte mulțumit după ce a luat decizia să părăsească echipa McLaren, cea cu care a debutat în 2007 în Marele Circ.Hamilton nu crede că cei de la Red Bull ar fi mai rapizi și se declară a fi mândru de mașina sa, Mercedes. Probabil și al cincilea loc ocupat în Marele Premiu al Australiei l-a făcut să aibă această opinie: „Este frumos să demonstrez că oamenii s-au înșelat. Toată lumea a spus că este cea mai proastă decizie, că nu voi termina nicăieri și că Mercedes nu va avea niciun rezultat. Iar apoi s-au contrazis. Nu știu despre ce vorbesc, dar adevărul este că suntem undeva la mijloc. Am făcut o treabă bună, am terminat pe locul cinci, dar mai avem mult de muncă„.

Jason Button, câștigător la Melbourne de trei ori în ultimii cinci ani duminică, a spus, de asemenea, că echipa McLaren are niște lucruri fundamentale ce ar trebui schimbate cât mai repede. ,,Mașina nu se află în cea mai bună stare ân acest moment, chiar nu cred că ar putea să câștige vreo cursă„, a spus Button, care a terminat pe 9 la Melbourne.


Articol scris de Mădălina TĂ‚TARU

Adrian Costeiu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
Dramatic! E gata să spună „adio” fotbalului, după nu mai puțin de 17 accidentări
Dramatic! E gata să spună „adio” fotbalului, după nu mai puțin de 17 accidentări
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
"Asta este o minciună". Zvonul despre Marius Şumudică a intrigat-o pe Diana Şucu
Cum arată astăzi cea mai veche asistentă tv! Abia dacă o mai recunoști. Pe vremuri făcea furori în ipostaze incendiare!
Cum arată astăzi cea mai veche asistentă tv! Abia dacă o mai recunoști. Pe vremuri făcea furori în ipostaze incendiare!
Suma COLOSALĂ plătită de Ștefan Bănică și Andreea Marin pentru facultatea fiicei lor. Violeta va studia la...
Suma COLOSALĂ plătită de Ștefan Bănică și Andreea Marin pentru facultatea fiicei lor. Violeta va studia la...
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Borşa, în care trei poliţişti au fost răniţi grav de un şofer vitezoman. Agenţii mai aveau jumătate de oră din tură
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Borşa, în care trei poliţişti au fost răniţi grav de un şofer vitezoman. Agenţii mai…
Premieră astronomică în România de Crăciun! Ce au descoperit gălățenii?
Premieră astronomică în România de Crăciun! Ce au descoperit gălățenii?
Iubita fiului miliardarului Ion Țiriac, imagini de senzație de Crăciun. Mesajul transmis fanilor de Sorana Cîrstea
Iubita fiului miliardarului Ion Țiriac, imagini de senzație de Crăciun. Mesajul transmis fanilor de Sorana Cîrstea
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă plângeți'
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă…
Avertisment pentru toți cei care țin banii la saltea. Ce trebuie să faceți cu numerarul. E obligatoriu
Avertisment pentru toți cei care țin banii la saltea. Ce trebuie să faceți cu numerarul. E obligatoriu
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Fostul fotbalist Robinho va petrece Crăciunul în închisoare
Fostul fotbalist Robinho va petrece Crăciunul în închisoare
Un șofer lent circulă pe banda 2. E legal să-l depășești prin dreapta, pe banda 1?
Un șofer lent circulă pe banda 2. E legal să-l depășești prin dreapta, pe banda 1?
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul Capitalei
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul…
×