Hamilton prevede supremația Mercedes în F1: „Este doar începutul”

Pilotul britanic Lewis Hamilton, care a devenit, duminică, pentru a doua oară campion mondial, este de părere că echipa sa Mercedes va domina Formula 1 și în următoarele sezoane, informează presa internațională.

Hamilton și-a petrecut cea mai mare parte a carierei la echipa McLaren, astfel că a fost oarecum surprinzătoare trecerea lui la Mercedes, la finalul sezonului 2012.

„Am vrut să iau parte la ceva care se construia și creștea. Cred că este doar începutul. Este incredibil ce a putut să pună la un loc această echipă. Avem oamenii potriviți în locurile potrivite, iar eu și Nico (n.r. – Rosberg) vom continua să ducem echipa înainte”, a explicat Hamilton.

Sportivul în vârstă de 29 de ani consideră că a progresat foarte și a ajuns la o maturitate care îi permite să ia cele mai bune decizii în cursă. „În anii trecuți, toată lumea spunea «Lewis nu poate prelungi viața pneurilor din cauza stilului său agresiv de pilotaj». Dar în cursele din acest an cred că am dovedit că folosesc mai puțin combustibil decât alții, sunt capabil să utilizez pneurile la fel de bine ca oricare alt pilot și să-mi poziționez monopostul în locul potrivit pentru a face depășiri”, a afirmat el.

Calificările reprezintă domeniul în care Lewis Hamilton mai are de lucrat: „Anul acesta a arătat că ziua cursei este cea mai importantă. Dar este sigur faptul că îți faci cursa de două ori mai dificilă când nu ești înaintea colegului tău aflat în aceeași mașină. Bineînțeles, calificările sunt sectorul în care voi lucra din greu pentru a-mi îmbunătăți evoluțiile în vederea viitorului sezon”.

Pilotul britanic mai are contract cu Mercedes încă un an și spune că nu se grăbește să și-l prelungească. „Mai avem un an și nu e nicio grabă, aici este casa mea și sunt foarte bucuros aici”, a adăugat el.

Fostul pilot Niki Lauda, acum oficial al echipei Mercedes, este convins că nu vor fi probleme în prelungirea contractului lui Hamilton. „Vom face asta în următoarele două săptămâni. El este fericit, noi suntem fericiți, așa că nu văd nicio problemă”, a precizat Lauda.

Lewis Hamilton (Mercedes) a câștigat, duminică, Marele Premiu al Emiratului Abu Dhabi, ultima etapă a sezonului, și a devenit pentru a doua oară în carieră campion mondial de Formula 1, după ce a mai reușit această peformanță în 2008, când era la McLaren.

Mediafax

Publicat: 24 11. 2014, 15:23
Actualizat: 24 11. 2014, 15:24