Hamilton s-a impus la Silverstone

Lewis Hamilton s-a ținut de cuvânt și a câștigat și cursa de pe "teren propriu", la Silverstone. Britanicul a fost urmat de Nick Heidfeld (BMW-Sauber) și Rubens Barrichello (Honda). Kimi Raikkonen (Ferrari) n-a reușit să prindă decât locul 4, urmat fiind de conaționalul său de la McLaren, Heikki Kovalainen. În puncte au mai intrat Alonso (Renault), Trulli (Toyota) și Kazuki Nakajima (Williams-Toyota).

Hamilton a avut parte de o cursă aproape de perfecțiune,cu o singură ieșire în decor, în timp ce principalii rivali în lupta pentru titlu au avut mult mai multe probleme: Kubica a abandonat, Raikkonen a terminat doar pe 4, iar Massa a încheiat plutonul după o cursa dezastruoasă cu numeroase greșeli și ieșiri în decor.

Un comportament peste așteptări a avut un alt brazilian, fost la Ferrari, Rubens Barrichello, care a terminat pe un nesperat loc 3, deși a efectuat 3 opriri la boxe.

Pentru Hamilton este prima victorie la Silverstone și i-a egalat pe Massa și Raikkonen în fruntea clasamentului general, după 9 curse disputate.

Clasamentul piloților

1 F. Massa (Ferrari) 48
2 K. Raikkonen (Ferrari) 48
3 L. Hamilton (McLaren) 48
4 R. Kubica (BMW Sauber) 46
5 N. Heidfeld (BMW Sauber) 36
6 H. Kovalainen (McLaren) 24
7 J. Trulli (Toyota) 20
8 M. Webber (Red Bull) 18
9 F. Alonso (ING Renault) 13
10 R. Barrichello (Honda) 11
11 N. Rosberg (Williams) 8
12 K. Nakajima (Williams) 8
13 D. Coulthard (Red Bull) 6
14 T. Glock (Toyota) 5
15 S. Vettel (Toro Rosso) 5
16 J. Button (Honda) 3
17 S. Bourdais (Toro Rosso) 2
18 N. Piquet (ING Renault) 2

Clasamentul pe echipe

1 Ferrari 96
2 BMW Sauber 82
3 McLaren Mercedes 72
4 Toyota Racing 25
5 Red Bull Racing 24
6 Williams F1 Team 16
7 ING Renault F1 Team 15
8 Honda Racing F1 Team 14
9 Toro Rosso 7
10 Force India F1 0

Publicat: 06 07. 2008, 17:18
Actualizat: 06 07. 2008, 18:15