Primul pilot de culoare din Formula 1 dorește să se revanșeze pentru pierderea titlului mondial în ultimele curse din 2007. Plătit cu 27 de milioane de dolari anual, Hamilton crede că monopostul McLaren e peste cel Ferrari.
Înzestrat cu mult talent, lipsit de inhibiții, Lewis Hamilton a avut un debut senzațional în Marele Circ, anul trecut, când a reușit să se claseze pe podium în primele nouă curse ale sezonului și să se lupte pentru titlul mondial până în ultima cursă. Eșecul suferit în fața lui Kimi Raikkonen nu l-a făcut să-și piardă încrederea.  Din contră! La cei 23 de ani împliniți pe 7 ianuarie, Hamilton are toate motivele să viseze. “Cu monopostul pe care îl am, sunt sigur că voi fi mai bun decât Kimi. Anul acesta îl voi bate. Va fi altceva decât în 2007. Acum știu la ce să mă aștept, atât în curse, cât și în calificări. Vreau să câștig, așa că voi munci cum nu am făcut-o vreodată”, a declarat britanicul cu acel curaj nebun pe care i-l permite tinerețea.  Aflat sub contract cu McLaren-Mercedes până în 2012, plătit cu 27 de milioane de dolari anual, Hamilton se declară încântat că va participa la Singapore la prima cursă de Formula 1 desfășurată noaptea și că circuitul din Valencia a fost inclus în CM. Fan al lui Bob Marley, Denzel Washington și Eddie Murphy, britanicul spune că ziua de 1 mai 1994 a fost cea mai tristă din viața lui. “Tata mi-a spus de moartea lui Ayrton Senna. M-am dus după o remorcă și am plâns”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER