Multiplu campion mondial la raliuri, Sebastien Loeb (Citroen) a renunțat pentru câțiva kilometri la copilotul său, Daniel Elena. În dreapta lui, la bordul C4 WRC, a urcat Mihaela Rădulescu. Lider la zi în WRC, Loeb are mari șanse să-și apere titlul mondial la raliuri și în acest an. Și deși mai are de disputat încă patru probe – următoarea va fi în Catalunia, între 2 și 5 octombrie -, francezul are timp să facă și ture de plăcere. Recent, alături de el, pe post de copilot, s-a aflat vedeta Mihaela Rădulescu. „Am făcut multe la viața mea, însă pentru prima oară i-am dictat unui campion mondial. Sunt o norocoasă. Voi visa săriturile de pe traseu multe nopți de acum încolo”, a spus cea care, la Raliul Sibiului, s-a aventurat pe traseu în dreapta lui Alex Filip, la bordul unui Citroen C2 R2.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER