Iașiul se pregătește pentru cel mai așteptat eveniment automobilistic al anului în România

50 de zile au mai rămas până la cel mai așteptat eveniment automobilistic al anului în România. Cotnari Rally Iași Centenar este penultimă etapă din campionatul național și decisivă în ceea ce privește câștigarea titlului. Organizatorii au pregătit mai multe noutăți față de edițiile din anii trecuți.

Cotnari Rally Iași a fost desemnat în ultimii patru ani cel mai bine organizat eveniment automobilistic din România, iar oficalii clubului XS Motorsport vor sa mențină ștacheta ridicată.

„Pregătim raliul. Am început deja campania de promovare a celui mai important eveniment sportiv al anului în Iași. Facem eforturi să menținem nivelul organizatoric din ultimii ani și să rămânem raliul numărul 1 în România”, a declarat Dan Codreanu, manager Cotnari Rally Iași Centenar.

Ediția din acest an a raliului va fi dedicată sărbătorii a 100 de ani de la Unire, iar numele oficial a fost modificat. Pe durata competiției, vor avea loc mai multe momente care să amintească de Centenar. „Vor fi câteva momente speciale dedicate Centenarului. De asemenea, am modificat puțin SuperSpeciala Râpa Galbenă, în sensul că spectatorii aflați pe B-dul Independenței vor avea parte de un plus de spectacol din partea echipajelor aflate în competiție”, a mai spus Dan Codreanu.

Managerul Codreanu se așteaptă la un număr mare de echipaje la start, mai ales că probele pe macadam de la Iași sunt apreciate de piloți. „Noi am avut și anul trecut record de participare la raliurile pe macadam. Ne așteptăm să avem și mai multe echipaje la start și să depășim numărul din 2017. Am remarcat că sunt din ce în ce mai mulți participanți din această zonă a țării, ceea ce înseamnă că întrecerea pe care o organizăm an de an în luna septembrie promovează cu adevărat motorsportul”, a conchis organizatorul Cotnari Rally Iași Centenar.

În zilele următoare, oficalii FRAS vor inspecta probele speciale și locațiile pentru festivități, comandamentul raliului, parcul service și parcul închis.

otnari Rally Iași Centenar va avea loc în perioada 6-8 septembrie.    

COTNARI Rally – Iași este organizat de XS Motorsport, în parteneriat cu Compania Cotnari – Sponsor Principal, Primăria Municipiului Iași, Hotel Internațional, Ford Iași – ATI Motors Holding, cu sprijinul Direcției Silvice Iași, Inspectoratul Județean de Poliție, Inspectoratul Județean de Jandarmi, Inspectoratul pentru Situații de Urgență, Serviciul de Ambulanță, Consiliul Județean, Prefectura Județului Iași.

COTNARI Rally – Iași este a șasea etapă a Campionatului Național de Raliuri DUNLOP, organizat sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv.

Publicat: 19 07. 2018, 22:09
Actualizat: 19 07. 2018, 22:10