Iei 3.800 de lei ca să-ți schimbi rabla
Pentru anul în curs, prin programul de stimulare a înnoirii parcului auto din România se urmărește scoaterea din circulație a 60.000 de automobile cu o vechime între 10 și 12 ani.
În acest an, Programul Rabla prezintă câteva noutăți. Astfel, potrivit Ordonanței de Urgență 217/2008, de prima de casare, care a fost mărită de la 3.000 la 3.800 lei, pot beneficia și proprietarii (cu domiciliul sau reședința în țara noastră) automobilelor mai vechi de zece ani, aflate în stare de funcționare – până la 12 ani, inclusiv -, precum și cei care și-au cumpărat mașina din afara țării, cu o condiție: să fie înscrisă în circulație până la 31 decembrie 2006. Pentru prima etapă a programului, care se va încheia în iunie, se vizează casarea a 20.000 de automobile, implicit înlocuirea lor cu unele noi, achiziționate de la producători / importatori (vezi tabelul alăturat). E posibil ca atunci, prima de casare să fie modificată (în funcție de cerere și de evoluția leului în raport cu euro).
Pentru a participa la program, proprietarul mașinii se va înscrie pe lista unui producător (importator) validat, care îi va elibera o notă de acceptare, valabilă 30 de zile. Apoi, îi va prezenta acestuia actul de identitate (copie), certificatul de înmatriculare a automobilului uzat (copie legalizată), certificatul de distrugere a vehiculului uzat (copie legalizată), certificatul de radiere din evidența circulației (în original) și nota de acceptare eliberată de producătorul validat (în original). În cazul în care este moștenitor al proprietarului mașinii uzate, solicitantul trebuie să prezinte un certificat de moștenitor (eventual certificat de căsătorie).
228 de milioane de lei se vor aloca pentru Programul Rabla
Â