Așteptarea a fost de scurtă durată. La doar câteva ore după ce Valentino Rossi și-a anunțat intențiile de a reveni în șaua motocicletei Yamaha pentru cursa de la Aragon, staff-ul medical al circuitului spaniol i-a dat undă verde italianului. După ce a fost supus la o serie de investigații medicale, Rossi a fost anunțat de către Clemente Millan, șeful staff-ului medical de la Aragon, că poate să piloteze modelul Yamaha M1 chiar din prima sesiune de antrenamente libere din Spania, eveniment programat vineri dimineață.
Accidentarea foarte serioasă pe care a suferit-o Rossi la finalul lunii august, fractură de tibie și peroneu, l-a obligat pe pilotul italian să privează la TV ultima cursă din calendarul MotoGP. Chiar și așa, „Il Dottore” grăbește revenirea pentru că încă mai are șanse să lupte pentru titlul mondial. Marc Marquez și Andrea Dovizioso împart prima poziție în clasamentul general cu 199 de puncte, aceștia fiind urmați de colegul lui Rossi de la Yamaha, Maverick Vinales, cel care a acumulat 183 de puncte. Rossi este pe poziția a patra, cu 157 de puncte.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER