În vizită la BMW

Peste 700 de cititori ai prosport.ro s-au înscris la Intel Formula 1 Racing Tour. Cel mai rapid tur de circuit virtual într-un monopost de Formula 1 a aparținut unei fete. Irina Munteanu a avut astfel ocazia – și privilegiul – de a petrece o zi la celebrul circuit auto Nurburgring. Acolo, a testat câteva super-modele BMW și s-a întâlnit cu membrii echipei BMW Sauber F1. www.prosport.ro a însoțit-o în inedita excursie.

Nurburgring, sau "The Ring", a fost construit în anii 20, iar de atunci a intrat în istoria motorsportului. Este considerat de mulți cel mai greu, mai dificil și mai solicitant circuit de curse din lume. O parte a circuitului a fost "închiriată" la sfârșitul lunii trecute de echipa de formula 1 BMW Sauber pentru invitații săi, în ceea ce se numește BMW Experience Days. Câteva sute de persoane au avut ocazia să fie mai aproape ca oricând de cele mai tari modele de cursă BMW, chiar să le testeze pe unele, și să se întâlnească apoi cu piloții BMW.

Două tururi de circuit la volanul unui BMW M3 au deschis apetitul pentru viteză. Chiar dacă totul a fost controlat pentru a fi în siguranță, faptul că testul a avut loc pe un circuit a permis încercarea serioasă a mașinii cu peste 400 de cai putere. Șiu a fost o "încălzire" perfectă pentru drive-test-ul ca și "copilot" al experților BMW cu autoturisme și mai performante: BMW M5 și BMW M3 GT4. Echipamentul de protecție: obligatoriu! Riscul de a ți se face rău: iminent! Plăcerea: absolută! Cei mai norocoși dintre participanți au avut ocazia, în limita timpului disponibil, să încerce chiar un monopost de Formula BMW!

După ce am testat, am trecut de la volan în tribună pentru un spectacol inedit. Robert Kubica și Nick Heidfeld, piloții BMW Sauber Formula 1 și Troy Corser, pilot BMW Motorrad Superbike, au făcut o demonstrație inedită. Heidfeld și Corser au făcut schimb de joburi: pilotul F1 a trecut pe motocicletă, iar Corser în monopost pentru un duel spectaculos, terminat nedecis. Apoi Kubica și Heidfeld au "încins" motoarele monoposturilor din sezonul trecut. A urmat înghesuiala la autografe și câteva minute pentru dialog cu vedetele motorsport BMW.
www.prosport.ro și Intel vă pregătesc și alte concursuri surpriză cu premii la fel de interesante.
 

Publicat: 10 08. 2009, 13:33
Actualizat: 11 08. 2009, 16:35