Încredere oarbă!** Britanicii de la Lotus vor miza și în sezonul viitor pe pilotul francez Romain Grosjean

Deși nu a avut un sezon prea reușit, pilotul francez Romain Grosjean a primit o nouă șansă din partea celor de la Lotus.

Știe ce trebuie să facă, nu are nici o presiune, viitorul lui este alături de noi. Începând de acum el se poate concentra asupra curselor și a exercițiilor, are viteza de a câștiga și o știe și el. În general, cred că avem o pereche bună de piloți și o mașină la fel de performantă, merită să fim optimiști.” a declarat președintele celor de la Lotus Gerard Lopez pentru revista Sporting Life.

Dacă omul de afaceri luxemburghez este foarte încrezător în viitorul francezului, nu toți sunt de aceeași părere. Șeful echipei britanice, Éric Boullier, a confirmat faptul că nu este ultima șansă a pilotului, însă a declarat că acesta trebuie să se maturizeze și să nu mai comită aceleași greșeli ca anul trecut.

Erorile comise s-ar putea datora emoțiilor pe care le-a avut acesta, având în vedere că anul trecut pilotul în vârstă de 26 ani a bifat primul său sezon complet în Formula 1. Precedentele experiențe în competiția supremă s-au consumat în sezonul 2009 când a bifat doar șapte etape, toate finalizate cu rezultate mediocre.

Reîntoarcea lui anul trecut în Formula 1 nu a adus rezultatele dorite, ba dimpotrivă. În primele două etape, pilotul născut la Geneva a reușit contraperformanța de a produce două accidente chiar în debutul curselor de la Melbourne(Australia) și Sepang(Malaysia). Cel mai groaznic accident comis de pilotul celor de la Lotus a avut loc pe 2 septembrie, în timpul Grand Prix-ului Belgiei, atunci când a creat un carambol între Lewis Hamilton și Fernando Alonso. În urma acestui incident pilotul din Hexagon a ratat MP de la Monza(Italia) și a fost obligat să plătească o amendă în valoare de 50.000 euro.

articol scris de Adrian Eugen

Publicat: 27 02. 2013, 18:49
Actualizat: 27 02. 2013, 18:50