Ion Țiriac, gest superb pentru copiii din București! Istoria domeniului auto, mai aproape ca niciodată pentru micuți
Țiriac Collection, galeria privată de autovehicule aparținând lui Ion Țiriac, organizează, pentru al doilea an consecutiv, o expoziție în aer liber compusă din peste patruzeci de modele auto de excepție aparținând colecției. Expoziția exterioară, deschisă publicului în mod gratuit, va putea fi admirată în weekendul 22-23 octombrie, în intervalul orar 10:00-18:00, fiind situată în curtea galeriei Țiriac Collection, localizată în Otopeni pe Calea Bucureștilor nr. 289.
Selecția de exponate va integra o dispunere unicat, aducând împreună modele reprezentative pentru mărcile Alfa Romeo, Bentley, Chevrolet, Chrysler, Dodge, Jaguar, Lamborghini, Lincoln, Mercedes-Benz, Packard și Rolls-Royce, produse pe parcursul ultimului secol.
Expoziția va integra două unități auto complet restaurate local și respectiv o unitate aflată curent în proces de restaurare, prezentând informații din procesul de restaurare derulat de echipa Țiriac Collection. Cele două exponate restaurate sunt 1955 Bentley S-Series Sallon și 1963 Alfa Romeo 2600 Touring. Exemplarul prezentat în proces de restaurare este un spectaculos model Hispano Suiza din anul 1935.
Ion Țiriac deschide ateliere de creație pentru copii la galeria auto care-i poartă numele
Pe parcursul celor două zile, micuții vizitatori ai expoziției vor beneficia la ateliere gratuite de creație în cadrul cărora vor confecționa modele 3D din carton și vor afla detalii importante despre istoria domeniului auto de la reprezentanții Țiriac Collection.
În același timp, distribuitorul Țiriac Auto va expune în cadrul evenimentului cele mai noi modele ale mărcilor din portofoliu, incluzând unități emblematice, precum: Mercedes-Benz EQE, Mercedes-Benz GLC, Hyundai KONA Electric, Mitsubishi Eclipse-Cross, Range Rover, Land Rover Defender și Ford Mustang.
Galeria își va derula în paralel programul uzual de funcționare, fiind deschisă publicului de vineri până duminică, în intervalul orar 10.00-19.00. Astfel, publicul interesat să continue intruziunea în lumea și istoria auto va avea posibilitatea de a vizita galeria interioară în baza unui bilet de acces, vizionând alte peste 170 de modele definitorii pentru industria auto, de la momentele sale incipiente și până în prezent, inclusiv unități care au aparținut unor mari personalități, ediții din serii limitate, precum și automobile super-performante care evidențiază cele mai recente tendințe în materie de tehnologie auto.
Și expoziția interioară va beneficia în weekendul 22 – 23 octombrie de o noutate absolută pentru colecție: integrarea unui exemplar aparținând ediției limitate de doar 100 unități, Mercedes-Maybach GLS 600 4 Matic produs anul curent.