Jorge Lorenzo, primul pole position al noului sezon MotoGP!** Rossi, abia pe locul 7
Noul sistem de calificare în MotoGP a produs rezultate spectaculoase încă de la debut. În Qatar, pe circuitul Losail, am avut parte de o demonstrație de forță din partea piloților care concurează în acest sezon pentru titlul mondial. Început de joi, „weekendul” MotoGP a beneficiat de atenție încă din faza antrenamentelor libere. Asta pentru că primele trei sesiuni de antrenamente au avut rol în stabilirea ordinii din calificări. Astfel, cei mai buni zece timpi din antrenamente s-au calificat direct în Q2 (a doua sesiune de calificări), în timp ce restul de 14 s-au bătut în Q1 pentru cele două locuri care duceau în Q2.
Revenind la partea interesantă a calificărilor, lupta părea se se ducă între Marc Marquez (Repsol Honda), Jorge Lorenzo (Yamaha Racing) și Cal Crutchlow (Yamaha Tech 3), adică piloții care au impresionat în primele două zile. În cele 15 minute pe care s-a întins Q2, lupta pentru supremație s-a dat numai între ultimii doi. Până la final, Lorenzo a reușit să-și adjudece prima poziție pe grila de start a cursei de mâine, urmat de Crutchlow și Dani Pedrosa. Deși părea să poată să țină pasul cu cei de la vârf, Valentino Rossi nu a reușit să performeze și în calificări, timpul său, cu 0,997 secunde mai slab decât al lui Lorenzo, fiind suficient doar pentru a-i asigura locul șapte.
Cursa se va desfășura mâine (duminică) de la ora 22:00 a României.
Rezultatele calificărilor pentru cursa din Qatar