Kartingul de agrement, sportul care potolește setea de competiție

Kartingul de agrement, sportul care potolește setea de competiție
  • Publicat:
  • Actualizat:

Material publicat în săptămânalul ProSport, distribuit în fiecare marți, împreună cu Ziarul Financiar.

  • Pasionații de curse auto sau de Formula 1 au la îndemână kartingul, o variantă de petrecere a timpului liber în care pot fi antrenate abilitățile de pilotaj. ProSport a testat acest sport pe circuitul Amckart din nordul Bucureștiului, unul cu o lungime de 1,24 kilometri

Nimic nu ascute mai mult spiritul de competiție decât o întrecere. Nevoia omului de a-și raporta performanțele din orice domeniu  la rezultatele altora a stat la baza evoluției. Una dintre cele mai concrete astfel de activități este cea reprezentată de întrecerile auto, iar o variantă excelentă pentru timpul liber este kartingul. Întrecerile pe monoposturi în miniatură desfășurate pe un circuit real, cu metode omologate de măsurare a timpilor, sunt o variantă prin care cei pasionați de condus își pot testa abilitățile și limitele. Ayrton Senna, unul dintre cei mai talentați piloți din istoria Formulei 1, făcea un compliment indirect acestui sport. În 1993, cu un an înainte să moară pe circuit în cursa din San Marino, brazilianul care făcuse deja istorie în Formula 1 transmitea cu emoție un mesaj ce caracterizează kartingul. Întrebat care a fost rivalul față de care a simțit cele mai mari satisfacții concurând, Senna l-a nominalizat pe Terry Fullerton. Britanicul a fost nimeni altul decât rivalul lui Ayrton Senna din perioada în care brazilianul concura în karting, perioadă descrisă de Senna ca fiind „întrecere pură, condus pur, nu era vorba despre bani, erau doar curse adevărate”.

Cagulă și cască, echipamentul de protecție oferit gratis

Kartingul ca variantă de agrement poate fi practicat la circuitul Amckart din nordul Bucureștiului, în Tunari, acolo unde este amplasat un circuit în aer liber cu o lungime de 1.240 de metri, pistă care respectă normele Comisiei Internaționale de Karting. ProSport a testat varianta de karting de agrement propusă de Amckart într-un kart de 6.5 cai putere, adică varianta pentru începători care stă la dispoziția publicului, cealaltă fiind kartul de 13 cai putere. Fără să fie nevoie de permis de conducere sau abilități demonstrate de pilotaj, opțiunea de karting de agrement de la Amckart este disponibilă astfel tuturor doritorilor. La dispoziția clientului sunt puse cagule și căști pentru protecție, însă este permis și echipamentul propriu care poate fi completat cu încălțăminte specială, mănuși sau geacă pentru o protecție specială. Un scurt instructaj este făcut la fața locului, după echiparea corespunzătoare, înainte de preluarea kartului. Ambele mâini pe volan în permanență, privirea doar la circuit, metode de evitare a contactelor cu ceilalți piloți amatori de pe pistă, toate sunt explicate în amănunt de angajații Amckart.

Costurile echipamentului de protecție
800 lei: combinezon Sparco
1800 lei: cască Bell
180 lei: mănuși Sparco
350 lei: ghete Sparco
280 lei: guler de protecție Sparco

Statistica timpilor pe tur este oferită la finalul cursei

Desenul pistei este unul extrem de solicitant din punct de vedere fizic și oferă o gamă largă de viraje. Ace de păr, viraje de stânga și de dreapta de viteză, linii drepte în care contează foarte mult ieșirea din virajul anterior și perioada de frânare de la final, toate pe o pistă cu o lățime între 8 și 10 metri. Un alt element important care face distractiv kartingul de agrement este pus la dispoziție gratuit de Amckart și constă în cronometrarea timpilor pe tur. Concret, la finalul sesiunii, organizatorii pun la dispoziția clienților fișele cu timpii pe tur realizați de fiecare dintre piloții amatori de pe pistă. În cazul ProSport, timpul reper al redactorului-pilot a fost, cu kartul de 6.5 cai putere, de 1:33.57 cu o viteză maximă de 43,47 km/h. Potrivit Amckart, pe circuit pot fi organizate curse de karting pentru până la 34 de participanți, iar peisajul de competiție este pictat cu succes de o serie de elemente ajutătoare precum: tribune pentru 500 de persoane, podium pentru premierea câștigătorilor și paddock-uri pentru concurenți.

Senzațiile din timpul condusului

Din momentul în care kartul este pornit începe distracția. Accelerația răspunde imediat și vibrațiile transmise de monopost nu pot aduce o altă imagine în minte decât cea oferită de „onboard camera” cu care sunt surprinse abilitățile de abordare a virajelor în cursele de Formula 1. Aderența cauciucurilor slick pe asfalt este dincolo de orice se poate experimenta în condusul de zi cu zi, pe stradă, motiv pentru care se pot descoperi noi limite în ceea ce privește viteza cu care sunt abordate virajele. Deși nu este recomandat în regim de competiție pentru că se pierde timp, derapajul este unul dintre elementele ce pot fi experimentate în momentul în care virajele sunt abordate cu o viteză prea mare. Sigur, în situația în care frânarea nu este suficientă înaintea virajului, slick-urile rup aderența, iar kartul scapă de sub control. Probabil cea mai frumoasă senzație oferită de karting-ul de agrement de la Amckart este cea din primul viraj de după linia de start/sosire. Acesta poate fi abordat cu pedala de accelerație complet apăsată, iar denivelările din circuit combinate cu perioada de frânare ce urmează solicită la maximum musculatura antebrațelor.

10 minute de pilotaj în aer liber costă cel puțin 45 de lei

Sporturile cu motor sunt scumpe, chiar și atunci când sunt practicate ocazional, ca variantă pentru ocuparea timpului liber. Amckart pune la dispoziție 12 karturi de 6.5 cai putere la prețul de 45 de lei pentru 10 minute și 14 karturi de 13 cai putere la 60 de lei pentru 10 minute. Primele ating o viteză maximă de circa 60 km/h, iar cele mai puternice ajung chiar și la 70 km/h, în funcție de greutatea pilotului. Pentru cei pasionați care fac vizite repetate la circuit există și alte variante. Un „card standard” care oferă fiecare a 10-a cursă gratuită la 9 plătite costă 5 lei, iar un „card abonament” costă 200 de lei și oferă o reducere de 20% din tarifele prezentate mai sus. Aproximativ 12.000 de clienți pe sezon are circuitul Amckart, recordurile stabilite de aceștia fiind de 1:19.00 cu kartul de 6,5 cai putere și 1:15.00 cu kartul de 13 cai putere. Pentru lunile de iarnă sau atunci când pista este udă, Amckart oferă varianta din parcarea supraterană a centrului comercial AFI Cotroceni, acolo unde este amenajat un circuit cu o lungime de 300 de metri unde este disponibil un număr de șapte karturi de 9 cai putere.

Concluzia îi aparține lui Gerhard Noack, cel care i-a descoperit în karting pe Michael Schumacher și pe Sebastian Vettel, multipli campioni mondiali în Formula 1: „Nu poți depista altfel decât în karting calitățile unui pilot adevărat. În Formula 1 sau în orice altă competiție auto majoră intervin specificațiile extraordinare ale materialului de concurs, munca mecanicilor sau starea pneurilor. În karting nu, ești doar tu și un instrument rudimentar, egal pentru toată lumea, cu care experimentezi sentimentul pur al curselor”.

Cristian Scutariu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să audă
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să audă
Puștiul care plângea în 2012 pentru FCSB are o nouă echipă: unde evoluează acum
Puștiul care plângea în 2012 pentru FCSB are o nouă echipă: unde evoluează acum
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Călin Georgescu e pe primul loc!
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Călin Georgescu e pe primul loc!
Gigi Becali anunţă o răsturnare de situaţie pentru turul 2 în cursa prezidenţială! Ar fi alt lider după rezultate:
Gigi Becali anunţă o răsturnare de situaţie pentru turul 2 în cursa prezidenţială! Ar fi alt lider după rezultate: "El…
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”! S-a schimbat total
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”! S-a schimbat total
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Mircea Geoană, după exit-poll:
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Carmen Iohannis, gest neașteptat înainte de a vota. Unde a fost soția lui Klaus Iohannis înainte?! Ce ținută a ales pentru această zi!
Carmen Iohannis, gest neașteptat înainte de a vota. Unde a fost soția lui Klaus Iohannis înainte?! Ce ținută a ales…
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de ani
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de…
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
×