„KERS costă prea mult și e criză economică”

Sistemul KERS, adoptat în acest an, nu este pe placul tuturor echipelor participante la Formula 1. La prezentarea de ieri a noului monopost, F60, oficialii echipei Ferrari nu s-a sfiit să-și spună deschis părerea despre acesta. De fapt, nu sistemul este pus la zid, ci costul de dezvoltare a sa socotit a fi prohibitiv într-un moment în care se vorbește despre economii în Marele Circ.
  • Publicat:

"Am discutat și cu reprezentanții altor echipe, iar poziția noastră este că introducerea acestuia contravine acestei perioade. KERS este un sistem pe care noi vom decide să-l utilizăm pe mașina noastră numai dacă performanțele sale se vor ridica la înălțimea simulrărilor. Va fi o încercare tehnologică. Ziua de azi (n.r. luni) este foarte importantă, pentru că noi îl vom testa pe circuit. Noi nu ne așteptăm la nicio surpriză, dar sunt posibile ceva probleme atunci când el va fi efectiv utilizat pe pistă", a declarat Stefano Demenicali, directorul echipei Ferrari.

Red Bull a apelat la Renault

În aceeași zi, Red Bull a anunțat că a renunțat la proiectul de dezvoltare a sistemului KERS, care are drept scop recuperarea energiei cinetice, implicit asigurarea unui plus de cai putere. Nu se cunoaște ce a cauzat această decizie, doar că în urmă cu câteva luni, în timpul unui test, o baterie de înalt voltaj a iscat un incendiu la uzina Milton Keynes… Potrivit ITV, care l-a citat pe scoțianul David Coulthard, Red Bull va lua sistemul KERS de la Renault, firma care îi va oferi și motoarele anul acesta. "Am intenționat să facem propriul sistem, însă în final am decis că va fi mai puțin scump și mai eficace să lucrăm cu Renault în această privință".

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cel mai nou cuplu din showbiz! Ireal cu cine s-a cuplat Fulgy, fiul Clejanilor 😲

Radu Drăgușin a intrat în istoria Premier League! Borna atinsă

Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească

Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului

Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
"Vă spun, nu pot să mă abţin". Titularul de la Rapid are ofertă de 3 milioane de euro din străinătate:…
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea nici pe stradă!
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea…
ȘOC! Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv

BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?

Detaliile ascunse din chitanţele Nordis prezentate de Marcel Ciolacu. În loc să stingă scandalul, a turnat gaz pe foc

AMANTA care a pus pe jar familia regală a României! Prințul Carol avea de fapt...

ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!

Este ordin de la UE pentru toți șoferii din Europa! Intră în vigoare de la 1 ianuarie 2025

VIDEO Cristiano Ronaldo a încercat apa înghețată din Laponia. Imagini senzaționale cu celebrul fotbalist

Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu

Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile

Guardiola recunoaşte că Manchester City ar putea rata accesul în Liga Campionilor

Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?

Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa, de Crăciun
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa,…
×