Keselowski, frumosul nebun al ovalului!** Omul care postează pe Twitter în timpul cursei e campion în NASCAR!
Brad Keselowski a câștigat duminică seara pentru prima oară titlul de campion în NASCAR, cea mai populară întrecere de mașini de peste ocean, la doar 28 de ani. Tânărul născut în Rochester e considerat unul dintre cei mai atipici piloți, fiind cunoscut până în acest sezon pentru „nebuniile” făcute în paddock și în timpul cursei, atunci când postează imagini pe Twitter din cockpit.
Cum s-a schimbat NASCAR în ultimii ani
În motorsport se spune că un pilot nu poate deveni cu adevărat mare fără o mică doză de nebunie. Mulți dintre concurenți duc însă zicala la extrem, iar de aici până la accidente grave nu e decât un pas. Un astfel de personaj este și Brad Keselowski, omul care a schimbat imaginea campionatului NASCAR în mai puțin de un an, devenind și campion pentru prima oară în acest timp. Pentru a înțelege mai bine de ce Keselowski e un pionier al noii imagini NASCAR, facem o scurtă paranteză. Campionatul a fost fondat în 1948 după ce în timpul prohibiției cursele de mașini deveniseră tot mai populare între traficanții de alcool. Evident, cea mai interesată de aceste tip de cursă era clasa de mijloc, pentru care traficanții, deveniți piloți, erau adevărați eroi. Doar că în ultimii ani, șefii competiției au dorit să schimbe targetul NASCAR, pentru a atrage mai mulți tineri alături de piloți. Astfel, Keselowski și alți tineri piloți au devenit pilonii în jurul cărora specialiștii de marketing au dorit să construiască noua imagine a competiției.
Pilotul de pe Twitter
Keselowski a debutat în NASCAR în 2008, dar nu a încheiat decât două curse din cele trei disputate. Însă în ultimii trei ani, el a crescut constant, terminând campionatul pe locurile 38 (în 2009), 25 (în 2010) și 5 (în 2011). Iar acest an, a devenit campion la doar 28 de ani, după doar 125 de curse disputate, fiind al doilea pilot din istorie care reușește acest lucru, după Jeff Gordon, căruia i-au trebuit doar 93 de curse pentru a fi campion în 1995. Nimeni nu a crezut însă în șansa lui Keselowski. Nici măcar înainte de ultima cursă a sezonului, disputată pe ovalul de la Homestead, Florida, acolo unde pilotul în vârstă de 28 de ani a câștigat titlul după ce a încheiat cursa pe locul 15, profitând de abandonul rivalului Jimmie Johnson. Toți specialiștii îl identificau pe Keselowski cu pilotul care șocase lumea motorsportului pe 28 februarie, când a postat o poză din cockpit pe Twitter chiar în momentul cursei (foto dreapta). Ce s-a întâmplat însă atunci? Cursa era oprită, după un accident. Iar Keselowski și-a găsit timp să posteze poze pe rețeaua de socializare cu momentul accidentului care oprise cursa. „Ce face ăsta, e nebun? Nu mai posta poze în timp ce conduci cu 300 km/h”, i-au scris fanii. Însă pilotul nu a părut deloc speriat: „Nu conduc în acest moment. Aveam telefonul în buzunar și m-am gândit că e interesant să postez asta pe Twitter”. În doar două zile, peste 100.000 de persoane au început să-l urmărească pe Keselowski. O mică mină de aur pentru șefii NASCAR. Nu numai că pilotul nu a primit o amendă, ba chiar aceștia l-au încurajat: „Nu a violat nicio regulă, poate să posteze în continuare”.
S-a îmbătat înainte de conferința de presă
La aproape nouă luni de la acest incident, Keselowski s-a încoronat campion în NASCAR. Una dintre cele mai mari surprize din ultimii ani și primul titlu pentru echipa Penske, care concurează încă din 1972 în campionat. Iar pilotul în vârstă de 28 de ani a devenit al treilea om care reușește să devină campion în NASCAR până la vârsta de 30 de ani, după Jeff Gordon și Kurt Busch. Evident, sărbătoarea a început imediat după finalul cursei. Cum a ajuns la boxe, campionul a fost așteptat de mecanici cu un pahar uriaș de bere Miller, sponsorul mașinii pe care o pilotează. „Nu vă supărați pe mine, sunt puțin cam amețit. Am cam băut în ultimele minute”, au fost primele cuvinte ale campionului în timpul conferinței de presă. „Sunt foarte fericit în acest moment, nu pot să îmi exprim bucuria. Cred că următorul pas e să am o relație cu o celebritate. Nu știu cine însă, vă spun pe Twitter”, a glumit Keselowski, care a continuat să bea bere în acest răstimp. Un campion total atipic, pentru un sport în schimbare. Iar șefii din NASCAR nu pot decât să își frece palmele: misiunea lor a fost îndeplinită.
Clasament final NASCAR 2012
1. Brad Keselowki 2400p
2. Clint Bowyer 2365p
3. Jimmie Johnson 2360p
4. Kasey Kahne 2345p
5. Greg Biffle 2332p