Pilotul polonez de Formula 1 Robert Kubica a fost operat cu succes, miercuri, pentru a treia oară după accidentul suferit la un raliu în Italia, această intervenție chirurgicală durând opt ore, a anunțat spitalul Santa Corona din Pietra Ligure.
„Rober Kubica a fost operat la cot de la ora locală 09.00 până la 17.00. Operația a fost un succes și probabil nu va mai fi necesară altă intervenție chirurgicală„, se arată într-un comunicat al spitalului italian.
Această a treia intervenție chirurgicală a vizat partea posterioară a humerusului drept al pilotului.
Kubica a mai fost operat de două ori după accident. La 5 februarie, el a fost supus unei intervenții chirurgicale de șapte ore la mână, în care membrul, aproape amputat în accident, a fost revascularizat și fracturile au fost reduse. De asemenea, chirurgii au stopat o hemoragie internă și au stabilizat o fractură de femur drept. Vineri, pilotul a fost operat timp de nouă ore la picior, umăr și la partea anterioară a humerusului drept.
Robert Kubica a suferit mai multe fracturi la braț, la un picior și la mâna dreaptă, la raliul Ronde di Andora, în apropiere de Geneva. Accidentul lui Kubica a avut loc la 4,6 kilometri de la plecarea în cursă, în localitatea San Lorenzo, când mașina a ieșit de pe carosabil în plină viteză și s-a izbit de zidul unei mici biserici.
Nick Heidfeld, angajat de Lotus Renault pentru a-l înlocui pe Kubica
Lotus Renault a anunțat că l-a angajat pe pilotul german Nick Heidfeld pentru a-l înlocui pe polonezul Robert Kubica, rănit grav într-un accident suferit în Italia și indisponibil mai multe luni
„Echipa a avut două săptămâni dificile și a trebuit să reacționăm foarte rapid. I-am dat o șansă lui Nick la Jerez (n.r. – la testele dinaintea începerii sezonului de Formula 1), săptămâna trecută, și ne-a impresionat. Este rapid, experimentat, foarte bun din punct de vedere tehnic, în ceea ce privește feedback-ul și înțelegerea mașinii”, a declarat directorul Lotus Renault, Eric Boullier.
Pilotul în vârstă de 33 de ani a afirmat, într-un comunicat, că ar fi preferat să revină în Formula 1 în alte circumstanțe. „Însă sunt mândru că am obținut această șansă. Totul s-a petrecut rapid. Am fost impresionat de ceea ce am văzut până acum în privința bazei de la Enstone și a implicării membrilor echipei. Am apreciat testele de săptămâna trecută, de la Jerez, și m-am obișnuit cu echipa. Mașina mi-a lăsat o impresie bună. Sunt foarte motivat și nerăbdător să înceapă sezonul”, a adăugat el.
Heidfeld a realizat sâmbătă, cu monopostul Lotus Renault, cel mai bun timp al zilei a treia de teste de la Jerez. El va participa la noi teste, vineri, la Barcelona.
Pilotul polonez Robert Kubica a fost operat cu succes, miercuri, pentru a treia oară după un accident suferit la un raliu în Italia, această intervenție chirurgicală durând opt ore. Robert Kubica a suferit mai multe fracturi la mâna dreaptă și la un piciorul drept, la Raliul Ronde di Andora, în apropiere de Genova.
Nick Heidfeld a fost coleg cu Kubica la echipa BMW Sauber. Anul trecut, Heidfeld, fost pilot de teste la Mercedes, a concurat în câteva curse Sauber. Pilotul german a participat la 172 de Grand Prix-uri în 11 ani de carieră în Formula 1.
Prima etapă a Campionatului Mondial de Formula 1 va avea loc în data de 13 martie, în Bahrain. Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER