Lewis Hamilton va pleca din pole position în Marele Premiu al Austriei

Lewis Hamilton, pilotul echipei Mercedes, a stabilit cel mai rapid timp al calificărilor și pleca din pole position în Marele Premiu al Austriei, fiind urmat de liderul clasamentului general, Nico Rosberg și de Nico Hulkenberg, surpriza sesiunii de calificări de pe circuitul Red Bull Ring.

Sesiunea de calificări pentru grila de start a Marelui Premiu al Austriei a fost perturbată de ploaie în Q2, iar șansa a fost de partea piloților Mercedes, Lewis Hamilton și Nico Rosberg.

Pe circuit uscat, Nico Rosberg a stabilit cel mai rapid timp în Q1, (1:06.516), iar Vettel a fost la doar 0.245s în urmă, înaintea celui de-al doilea pilot Mercedes.

În Q2, Lewis Hamilton a fost pilotul care a reușit timpul de referință (1:06:228), urmat de Nico Rosberg. Pilotul britanic are mare nevoie de victorie pe circuitul Red Bull Ring, pentru a mai micșora diferența care-l desparte de liderul clasamentului mondial, coechipierul Nico Rosberg. Hamilton a reușit cel mai bun timp și în Q3, 1:07.922, care a fost cu peste o jumătate de secundă mai rapid decât al lui Nico Rosberg, care va lua startul cu cinci poziții mai jos, după ce a schimbat cutia de viteze.

Astfel, prima linie a grilei de start va fi completată de Nico Hulkenberg, care va fi urmat de Sebastian Vettel și Jenson Button.

În clasamentul general, Nico Rosberg este lider cu 141 de puncte, urmat de Lewis Hamilton, cu 117 și Sebastian Vettel, cu 96.

Marele Premiu al Austriei se va disputa, duminică, de la ora 15:00 (ora României).

MEDIAFAX

Publicat: 02 07. 2016, 17:41
Actualizat: 02 07. 2016, 17:42