Magicul Vettel!** Cum a ajuns neamțul campion mondial la F1

Finala Campionatului Mondial de Formula 1 a avut un deznodământ
dramatic. Sebastian Vettel (23 de ani), pilotul cotat cu a treia
șansă la titlu înainte de cursă și despre care se spunea că nu vrea
să-l ajute sub nicio formă pe Webber în lupta pentru șefie, a
reușit ieri să devină campion mondial după un scenariu
incredibil.

Tabloul etapei de la Abu Dhabi (EAU) a fost viu colorat și
pasionant. Tematica a fost dată de o premieră istorică: patru
piloți cu șanse la câștigarea titlului. Adică, în ordinea șanselor,
Alonso, Webber, Vettel și Hamilton. Accidentele, strategiile și
piloții-arbitri au contribuit din plin la spectacolul unei curse
care va rămâne în memoria lui Vettel. ProSport vă prezintă pașii în
urma cărora germanul a câștigat miraculos.

Accidentul lui
Schumacher

Sebastian Vettel a luat un start lansat, profitând la maximum de
pole-position, poziție pe care o câștigase în ziua precedentă.
Alonso a fost marele perdant al startului, coborând un loc, pe 4,
față de cel ocupat pe grilă, dar, totuși, plasat excelent în lupta
pentru titlu. Hamilton, locul 2, și Webber, locul 5, și-au menținut
pozițiile din calificări. Spiritele s-au încins însă rapid, după ce
Schumacher a ieșit din traseu, iar Liuzzi s-a urcat cu monopostul
peste german. Imediat, pe pistă și-a făcut apariția safety car-ul,
ocazie de care mai mulți piloți au profitat, făcând schimbul
obligatoriu de pneuri. Printre aceștia s-au aflat Petrov și
Rosberg, care aveau să conteze decisiv la final.

Strategia
Ferrari, influențată de Webber

Mark Webber a fost primul dintre favoriți care a decis să intre
la boxe, în turul 11. Australianul a avut anumite probleme
mecanice, dorind parcă să scape și din strâmtoarea Ferrari, fiind
plasat între Alonso și Massa. Decizia avea să-i influențeze decisiv
pe cei de la Ferrari. Avându-l drept țintă pe Webber, primul pilot
care‑i putea pune în pericol poziția de lider la general, Alonso
l-a urmat la puțin timp la boxe. În primă fază a avut de câștigat,
revenind în fața lui Webber, dar pe locul 14.

Cursa
vieții pentru Petrov

Oamenii de la Ferrari, altădată „magicieni” ai strategiilor, au
fost deficitari ieri în decizii. Căluțul cabrat nu a luat în calcul
două aspecte: pe Sebastian Vettel, dar și piloții pe care trebuia
să-i depășească pentru a reveni în puncte. Iar doi dintre
outsideri, Rosberg și Petrov, de care aminteam ceva mai devreme, au
dejucat planurile celor de la Ferrari. Rusul de la Renault a
rezistat asaltului declanșat de Alonso mai bine de 40 de tururi, la
final dovedindu-se a fi cheia succesului lui Vettel. Nici
îndemnurile de la boxe, „Știm că ai un imens talent, folosește-l!”,
nu l-au mai ajutat pe spaniol, care a urcat până în final pe locul
7, insuficient pentru a câștiga titlul mondial. El ar fi avut
nevoie de cel puțin locul 5, în condițiile în care Vettel a zburdat
pe traseu.

Clasament
cursă

1. Sebastian Vettel – Red Bull-Renault
2. Lewis Hamilton – McLaren-Mercedes
3. Jenson Button – McLaren-Mercedes
4. Nico Rosberg – Mercedes
5. Robert Kubica – Renault
6. Vitali Petrov – Renault
7. Fernando Alonso – Ferrari
8. Mark Webber – Red Bull-Renault
9. Jaime Alguersuari – Toro Rosso-Ferrari
10. Felipe Massa – Ferrari

Clasament
piloți

1. Vettel 256
2. Alonso 252
3. Webber 242
4. Hamilton 240
5. Button 214

Clasament
constructori

1. Red Bull 498
2. McLaren 454
3. Ferrari 396
4. Mercedes GP 214
5. Renault 163

„Nu am cuvinte. Am crezut în mine. A fost o zi specială.
De dimineață, când m-am trezit, am încercat să uit totul, să evit
contactul cu oamenii. Trebuia doar să câștig. Și, în final, sunt
campion mondial”
, Sebastian Vettel, campion mondial.

Sebastian
Vettel

(3 iulie 1987, Heppenheim)
ª Marii Premii: 62 ª Victorii: 10
ª Pole-position: 15 ª Titluri mondiale: 1
ª S-a născut în apropierea circuitului de la Hockenheim ª Și-a
făcut ucenicia 8 sezoane în karting, apoi a concurat în Formula BMW
și Formula 3 ª Debutul lui Vettel s-a produs în 2007, la MP al SUA,
unde l-a înlocuit pe Kubica. La sfârșitul cursei, încheiate pe
locul 8, a obținut primul punct, la 19 ani și 349 zile fiind cel
mai tânăr pilot din istorie care reușise acest lucru ª Tot în 2007
a primit un contract de titular la Toro Rosso, a doua echipă a
producătorului de băuturi energizante Red Bull ª În 2008 a obținut
primul succes în MP al Italiei, iar din 2009 a fost promovat la Red
Bull ª Cu patru victorii, Vettel a terminat pe locul secund, în
spatele lui Button

TVR,
depășită de evenimente

Dacă etapa de la Abu Dhabi a avut adrenalină, fiind captivantă
din punct de vedere al strategiilor și al evoluției clasamentului
general, în schimb, comentariul de la TVR a fost departe de o
finală de Campionat Mondial. Considerat specialist în Formula 1,
Miki Alexandrescu a diminuat în dese rânduri importanța unei
asemenea curse, preferând să vorbească în multe momente despre alte
aspecte, ce nu aveau legătură cu etapa propriu-zisă. A dat chiar
senzația că este deranjat că la Brașov se va face un circuit de
nivel internațional, iar el nu a fost implicat în acest
proiect.

Publicat: 15 11. 2010, 08:39
Actualizat: 15 11. 2010, 09:42