Mani Gyenes a căzut într-o groapă

Pentru sătmăreanul Mani Gyenes (Vectra Racing Brașov / KTM), etapa de azi a fost infernală. Dacă ieri el a pierdut timp prețios oferindu-i roata spate francezului David Casteu, colegul său de echipă – a retrogradat de pe locul 14 pe 95 -, astăzi el a suferit un accident care putea avea urmări foarte grave.

La 3 kilometri după ce a luat startul în proba specială, Mani a căzut cu motocicleta într-o groapă care nu era semnalată pe road-book! Acolo au nimerit și alți piloți, însă numai trei s-au accidentat mai grav, neputând termina proba specială. Printre ghinioniști se numără și Gyenes, care s-a lovit la braț. El urma să fie transportat cu avionul în bivuac și supus unui examen medical. În funcție de rezultatul acestuia – e posibil ca brațul să fie rupt -, Mani va decide dacă va continua sau nu cursa.
“Sunt bine, doar că mă doare destul de tare atât brațul, cât și umărul. Am avut mare ghinion. Și azi, ca și ieri, au fost mari probleme de vizibilitate din cauza prafului pe care îl ridicau concurenții din față. Nu am avut cum să văd groapa. Nu era trecută nici pe road-book”, a declarat românul cu cea mai bună clasare din istoria participărilor piloților noștri la Dakar (locul 46 la general și 9 la debutanți în 2007). El l-a felicitat pe Verhoeven , colegul său de la Vectra Racing, pentru victoria de etapă obținută astăzi.

Foto: VECTRA RACING

Publicat: 04 01. 2009, 17:46
Actualizat: 04 01. 2009, 17:56