Mani Gyenes pe locul 21 în prima probă din Dakar 2011

Emanuel Gyenes (foto) a obținut al 21-lea timp
al primei probe speciale din cea de a 33-a ediție a raliului Dakar.
Acesta este cel mai bun rezultat al unui pilot român într-o
specială a celui mai dificil raliu din lume. „A fost o
primă probă frumoasă însă în zona de munte a fost dificil pentru că
erau foarte multe viraje strânse și traseul semăna mult cu ce
întâlnești la etape de enduro clasic. Am încercat să recuperez cât
mai mult pentru că astăzi am pornit în ordinea numerelor de
concurs, însă de mâine se pornește după clasament, așa că sunt
mulțumit de poziția pe care o voi avea la startul celei de a doua
speciale. Chiar am avut o zi bună și mă bucur că suntem amândoi cu
bine la finiș și că am reușit să ne reacomodăm cu motocicletele. Le
mulțumesc tuturor celor care ne susțin și ne trimit mesaje pe
pagina de facebook a echipei”
, a declarat Mani, la finalul
primei etape. Deși Mani a ocupat inițial locul 22, el a urcat un
loc după penalizarea altor concurenți (pentru depășirea limitei de
viteză), printre care și câștigătorul Ruben Faria.

Probă de acomodare
pentru Butuza

Pentru Marcel Butuza prima zi a fost una exclusiv de acomodare
pentru că nu a mai rulat cu această motocicletă de peste șapte
luni, ceea ce s-a văzut și în ierarhia etapei, locul 107. „Am avut
o zi bună pentru că în primele probe speciale nu mi-am propus decât
să mă acomodez cu motocicleta și să îmi reintru în ritm. A fost
obositoare etapa de legătură de peste 450 de km și din păcate în
acest raliu vom avea foarte multe etape de acest fel. Mani a mers
foarte bine astăzi și mă bucur pentru el, cred că are șanse să
ajungă la finiș în primii 25. Mai avem încă aproximativ 9000 de km
până vom reveni la Buenos Aires pentru finiș, așa că etapa de
astăzi a fost doar începutul”, a declarat el.

Faria retrogradat, Despres
câștigător

După startul festiv din Buenos Aires, piloții au pornit pe 1
ianuarie către orașul Victoria de unde în dimineața zilei de 2
ianuarie au plecat către prima probă specială a ediției 2011. Ziua
a început extrem de devreme pentru motocicliști, riderii Vectra
Racing trezindu-se la ora 03.45 am (ora Argentinei) pentru că au
avut de parcurs peste 450 de km până la startul pe proba specială.
Proba a fost una rapidă în prima și în ultima parte, însă după
primii zeci de km s-a ajuns în munți unde traseul i-a făcut pe
mulți să se gândească la enduro.
Prima probă specială din Dakar 2011 a fost câștigată la categoria
moto de Cyril Despres, triplu câștigător al acestui raliu, după ce
Ruben Faria, cel care terminase inițial pe primul loc a fost
penalizat un minut pentru exces de viteză.

Ziua 2 – 3 ianuarie
În cea de a doua etapă din această ediție concurenții vor avea de
parcurs, pe ruta Cordoba-San Miguel, 740 de km, 300 din aceștia
fiind reprezentați de proba specială care le rezervă concurenților
de la categoria moto zone cu foarte multe săritori.

Publicat: 03 01. 2011, 14:15
Actualizat: 03 01. 2011, 15:47