Marc Marquez a câștigat GP-ul Malaziei la 125 cc

Pilotul spaniol Marc Marquez (Derbi) a câștigat Marele Premiu al
Malaysiei la clasa 125 cc, a 14-a etapă a Campionatului Mondial de
Motociclism Viteză, disputat, duminică, oe circuitul de la Sepang,
informează AFP.

Marquez, în vârstă de 17 ani, a fost urmat de compatrioții săi
Pol Espargaro (Derbi) și Nicolas Terol (Aprilia).Aceasta este a
opta victorie a lui Marc Marquez în sezonul 2010 și a 12-a din
cariera spaniolului în Campionatul Mondial.

În clasamentul general al Campionatului Mondial, Marquez a
trecut pe primul loc, cu 247 de puncte. Poziția a doua este ocupată
de Terol (244 puncte), iar pe treapta a treia se află Espargaro
(235 puncte).

MEDIAFAX

Publicat: 10 10. 2010, 10:28
Actualizat: 10 10. 2010, 10:32