Marc Marquez se poate încununa campion mondial! MotoGP are loc în Japonia! Ce post transmite cursa
Marc Marquez poate câștiga titlul mondial în urma cursei din acest weekend. La numai 25 de ani, spaniolul are ocazia de a deveni cvintuplu campion la clasa mare, MotoGP, și are nevoie să se claseze mai bine decât Andrea Dovizioso sau să câștige cu cel mult un punct mai puțin decât italianul pentru asta. Cei doi piloți sunt singurii care au rămas în lupta pentru titlu, una pe care Dovizioso are nevoie de un miracol pentru a o câștiga.
Marquez vine în Japonia după două victorii la rând, ultima reușită în urmă cu două săptămâni în primul Mare Premiu al Thailandei. De altfel, pilotul Honda și rivalul său de la Ducati au urcat pe podium împreună în ultimele cinci curse din acest sezon și sunt câștigătorii ultimelor două ediții ale curselor de la Motegi. Dovizioso s-a impus anul trecut, în timp ce Marquez a obținut singura sa
victorie aici în 2016.
Cei doi sunt așteptați să se lupte pentru câștigarea cursei din nou. O victorie i-ar garanta titlul lui Marquez, în vreme ce un succes al lui Dovizioso nu ar face mai mult decât să amâne deznodământul sezonului. Valentino Rossi mai poate spera numai la poziția a doua din clasamentul piloților în acest final de stagiune. Italianul a câștigat de patru ori Marele Premiu al Japoniei, dar numai o singură dată de când acesta se desfășoară la Motegi, în 2008.
La rândul său, Dani Pedrosa are în palmares trei victorii la Motegi, ultima venind în 2015, în timp ce Jorge Lorenzo are la activ tot atâtea succese. Prezența pilotului Ducati la start este încă sub semnul întrebării, însă. După două accidente succesive – în cursa din Aragon și în antrenamente în Thailanda – Lorenzo a lipsit de la startul din Asia și va aștepta să vadă cum se simte în antrenamente înainte de a lua o decizie în privința cursei japoneze. Spaniolul a declarat că nu se simte prea bine și ar putea absenta chiar și de la Philip Island, unde MotoGP merge săptămâna viitoare. Cu patru curse rămase de disputat din actualul sezon, lupta pentru titlurile claselor Moto2 și Moto3 este încă în toi.
Italianul Francesco Bagnaia conduce clasamentul clasei mijlocii, remarcându-se prin cele cinci podiumuri la rând reușite în cursele trecute, el câștigând trei dintre ele. Miguel Oliveira este singurul pilot care îl poate detrona, iar diferența dintre cei doi este de 28 de puncte. Clasa Moto3 este condusă de spaniolul Jorge Martin, care are un avans de 26 de puncte în fața lui Marco Bezzecchi. La alte 3 puncte în urmă se află câștigătorul din Thailanda, Fabio Di Giannantonio.
Sesiunile weekendului MotoGP sunt transmise în direct pe Eurosport 1 până duminică: 5:00 – Cursa Moto3, 6:20 – Cursa Moto2, 8:00 – Cursa MotoGP.