Marin Dumitrescu e una dintre legendele uriașe ale automobilismului sportiv românesc, iar astăzi a împlinit vârsta de 102 ani. Respiră și trăiește motorsport, iar când te pui la masă cu el afli zeci de povești strânse în peste un secol de viață.
Federația Română de Automobilism a prezentat pe larg întreaga poveste a lui Marin Dumitrescu.
Marin Dumitrescu s-a născut pe 19 ianuarie 1919 în micuțul sat din Oltenia, Comani și a avut 8 frați, 4 fete și 4 băieți. Pe când avea 13 ani, a ajuns în București, iar la scurt timp a devenit ucenic la Ford România, secția motoare, unde era în echipa maestrului Artur Strijek. Acestea erau localizate în zona Floreasca.
Acolo își pregăteau mașinile de competiție legendarii Petre Cristea, Mihai Sontag, Alecu Berlescu și mulți alții. Până la începerea războiului, în 1941, a lucrat în garajele Ford, aflând fiecare secret al motoarelor mașinilor de competiție. Așa a făcut Marin Dumitrescu primii pași în istoria automobilismului sportiv românesc.
Așa cum relatează în cartea sa „Un sfert de veac la volanul bolizilor”, Marin Dumitrescu a avut norocul de a se afla în culisele Marelui Premiu al Bucureștiului din 1939. Așa a luat microbul competiției. Prezența marelui campion german Hans Stuck l-a impresionat pentru totdeauna.
Competiția se desfășura în zona Aviatorilor din Capitală, așa că Marin Dumitrescu, pe atunci în vârstă de 20 de ani, s-a aflat în primul rând încă de la antrenamentele de joi și vineri.
„Am aflat că Stuck are motorul spart. Eram dezamăgit pentru că toți ne doream să îl vedem în acțiune. Surpriza, însă, de abia acum începe. În timpul necesare desfășurării primei manșe pentru ceilalți concurenți, echipa de asistență tehnică a lui Stuck a demontat motorul calat, l-a înlocuit cu un alt motor identic și, la ora începerii celei de-a doua manșe de urăcir, prima mașină la start era Auto Unionul sportivului german”, a rememorat în cartea sa. Germanul a reușit să stabilească un nou record, iar asta l-a impresionat pentru totdeauna pe tânărul sosit din micuțul sat din Olt, Comani.
În 1941 a fost nevoit să plece în război și a participat la acțiunea de traversare a Prutului de către trupele române, inclusiv în atacul de la Stalingrad. În 1944, s-a întors de pe Front și atunci a început și cariera sa în motorsport. Prima oară în cursele cu Jeep-urile pe care le aduseseră americanii în România. Mai întâi în cursele de viteză de pe străzile Bucureștiului, iar mai apoi în cursele de coastă de la Predeal.
„Îmi sunt cu atât mai dragi amintirile curselor cu Jeep-uri, cu cât la una dintre acestea l-am recunoscut, printre spectatori, pe Petre Cristea – idolul meu din perioada uceniciei la Ford România. Deși nu sunt prea timid din fire, atunci m-am apropiat cu emoție de el, stabilind primul meu dialog cu cel care peste câtva timp mi-a devenit adversar de temut prin talent, tactică iscusită și erudiție automobilistică”, a povestit Marin Dumitrescu.
De altfel, primul traseu de concurs efectuat la bordul unei mașini sport a fost făcut chiar în dreapta legendarului Petre Cristea. Se întâmpla la Predeal, iar campionul l-a luat într-una dintre urcări alături de el la bordul BMW-ului său. „Mi-am călcat pe inimă și am îndrăznit să îl rog să mă ia și pe mine în cursa de probă. Nu s-a lăsat prea mult rugat. Era prima dată când urcam într-o mașină specială și emoția care mă încerca era cu atât mai mare cu cât la volan se afla Petre Cristea. Emoția nu a ținut mult pentru că, la scurt timp, s-a transformat într-o teribilă frică”, explică sărbătoritul zilei.
Marin Dumitrescu a fost șocat și impresionat în același timp de dexteritatea pilotului. Nu își imagina că se poate pilota cu o asemenea viteză în condițiile în care prăpastia era la fiecare viraj. Și a rămas marcat de cuvintele idolului său. „Mă, dacă n-ai să poți să conduci și tu cel puțin așa cum ai văzut astăzi că am pilotat eu, ar fi bine să îți vezi de alte treburi mai utile sau…să te apuci să joci țurca.”
Acela a fost momentul în care și-a spus că e totul sau nimic.
Marin Dumitrescu a știut că visul său se poate îndeplini atunci când la ușa atelierului în care lucra a bătut fostul pilot Hermolinski. „Se afla într-o oarecare jenă financiară și, știindu-mă amator de curse automobilistice, a venit să mă întrebe dacă nu aș vrea să cumpăr un set de piese pentru prepararea unui adevărat motor pentru mașini de sport”, a povestit acesta în cartea sa. Cu ceea ce se regăsea în kitul oferit de Hermolinski, Marin Dumitrescu putea să construiască rapid un motor special de 80 de cai putere.
Nu a stat pe gânduri, s-a împrumutat de bani și a cumpărat tot ceea ce i se oferise. Nu mai rămânea decât să găsească o caroserie a unui BMW 328. Norocul a fost de partea sa. La scurt timp, a aflat că exista una abandonată undeva pe strada Jianu, în atelierul lui Nadler.
Faptul că era atât de pasionat în ceea ce își dorea, l-a făcut pe proprietarul caroseriei să i-o ofere gratuit. „Hai, ia-o de aici, e a ta, dar te aștept la Marele Premiu al Bucureștiului să ne duelăm amândoi”, i-a spus Nadler. Zis și făcut. Întreaga iarnă 1947-1948, Marin Dumitrescu a stat în garaj pentru a prepara noua mașină de curse. Ajutor i-a fost cel care cu aproape 15 ani în urmă îi era maestru la Ford România, Artur Strijek.
În 1948, Marin Dumitrescu a luat pentru prima oară startul în Marele Premiu al României, competiția care a continuat tradiția Marelui Premiu al Bucureștiului. Duelurile au avut loc „la stradă”, așa cum o caracterizau locuitorii Capitalei, undeva în zona Arcului de Triumf. Printre participanți se numărau Jean Calcianu (Alfa Romeo), Petre Cristea (BMW) și Nadler, cel care îl ajutase cu caroseria cu câteva luni în urmă. „Pentru mine, singurul țel era să îi înving pe Calcianu și Cristea”, spunea acesta.
Marin Dumitrescu a făcut o cursă senzațională, dar finalul a fost unul apoteotic, pierzând extrem de mult timp din cauza unei situații ilare. După 7 din cele 30 de ture programate, acesta vede fum ieșind din motor, iar Strijek, singurul său ajutor, îi strigă atunci când se intersectează: „Oprește! Foc!” Speriat, Marin Dumitrescu ratează virajul și lovește o bordură Așa s-a încheiat prima cursă mare a lui Marin Dumitrescu. A tras pe dreapta, fiind depășit de toți, iar după ce au verificat, și-au dat seama că ardea doar o cârpă cu care ștersese motorul înainte de start. Curat ghinion! “Plin de > și învățăminte”, rememorează maestrul.
După ce în anii anteriori participase ca spectator la cursele de coastă de la Sinaia, în 1950, Marin Dumitrescu a reușit cea mai mare victorie din carieră chiar acolo. Își preparase de unul singur mașina, un BMW, la uzinele Vulcan alături de maestrul Strijec și inginerul Iscu, membrii de bază ai echipei sale. Acea vară călduroasă a atras cu sine mii de spectatori pe străzile orașului Regelui pentru a vedea spectacolul automobilistic.
De la start nu lipsesc legendarii Cristea, Calcianu sau Tânțăreanu și Bodnarenco. După ce în ultimele zile abia s-a putut atinge de mâncare din cauza emoției, duminică dimineață, în ziua cursei, a primit și vestea că sute de colegi de la uzinele Vulcan au venit să îl susțină. Printr-un curier a primit și un mesaj de la director: „Fără frică, Marinică!”
Cum emoțiile nu erau îndeajuns, află că mecanicii au uitat canistrele cu benzină la București. Salvarea a venit chiar de la Jean Calcianu. „Cu lacrimi în ochi am mers la el. M-a ajutat imediat”, a rememorat nea Marin.
Urmează o urcare ca la carte, încheiat de noi emoții. „Îmi tremurau mâinile”, continuă acesta, fericit că nu i-a dezamăgit pe muncitorii de la Vulcan. Vestea cea mare o primește însă de la nimeni altul decât Petre Cristea.
– Știi, mă, ce timp ai făcut?
– De unde să știu, domnule Cristea?
– Pe mine m-ai bătut cu trei secunde, pe Jean Calcianu cu 7 secunde! Ai bătut recordul coastei! Bravo, mă, Marine!
Așa, a fost pe scurt, cea mai importantă reușită a lui Marin Dumitrescu. O victorie în fața idolilor săi. Idoli, care nu doar că au dat dovadă de sportivitate, dar l-au și sprijinit să realizeze această performanță.
După 1953, automobilismul sportiv autohton a cunoscut o cădere și chiar a aproape dispărut pentru mai bine de un deceniu. Competițiile importante au început să reapară după 1965 odată cu organizarea Raliului Bucureștiului și Raliului României. Marin Dumitrescu s-a aflat printre cei care au participat activ la revitalizarea acestui fenomen. În 1967, avându-l în dreapta pe Ștefan Iancovici, Marin Dumitrescu a obținut locul 2 la Raliul Transbalcanic, o competiție care s-a desfășurat pe o lungime de 4.000 de kilometri. Iugoslavii au câștigat la o diferență de numai o secundă. În același an, a luat startul la prima competiție internațională importantă, Raliul Dunării, dar nu a reușit să încheie din cauza problemelor tehnice.
În 1968, Marin Dumitrescu a devenit campion național absolut la prima ediție a Campionatului Național de Viteză în Coastă. Un an mai târziu, avându-l pe Petre Vezeanu copilot, obține titlul de vicecampion la prima ediție a Campionatului Național de Raliuri. Până la retragerea din 1977, mai cucerește 4 titluri de campion național: 1970 (clasa 2), 1972 (clasa 3), 1973 (clasa 4), 1976 (clasa 6).
Viața familiei Dumitrescu respiră motorsport. Soția lui Nea Marin, Florica, a fost o lungă perioadă președinta Comisiei Centrale a Arbitrilor din fosta Federație Română de Automobilism și Karting (FRAK). Fiul acestora, Radu Dumitrescu, are în palmares câte un titlu de campion național la viteză în coastă și la viteză pe circuit.
La rândul său, Radu, a fost președinte al Comisiei Naționale de Viteză în Coastă din carul FRAS, are doi urmași dedicați trup și suflet acestui sport, Silviu și Andrei. Ambii sunt activi în Campionatul Național de Viteză în Coastă. Silviu, revenit în 2018, în competiție, are în palmares un titlu de vicecampion național absolut, în timp ce Andrei, la fix 50 de ani de când bunicul său devenea primul campion, a cucerit la finele sezonului trecut titlul de campion național absolut la viteză în coastă. Și povestea continuă!
După ce a primit titlul de Cetățean de Onoare al orașului Sinaia, de care îl leagă cea mai frumoasă amintire a carierei, în 2011 a primit din partea președintelui României, Traian Băsescu, distincția Ordinului Național “Serviciul Credincios” în grad de “Cavaler”. De asemenea, în 2012 a fost declarat oficial și Maestru al Sportului de către Ministerul Tineretului și Sportului.
Pe lângă performanțele ca sportiv, nea Marin a fost și fondator a două cluburi, Unirea Tricolor și Politehnica București. Totodată, a scris două cărți, una autobiografică „Un sfert de veac la volanul bolizilor” (1978) și Automobilismul Sportiv Românesc (2010). Totodată, în 2017 a fost lansat un documentar despre viața sa, numit „Cursa vieții mele”. Acesta este disponibil pe DVD în marile lanțuri de librării.
În 2016, i-a premiat pe cei trei ocupanți ai podiumului de la Sinaia: Paul Andronic, Bogdan Cuzma și Lucian Răduț.
În 2016, după 66 de ani de la marea victorie împotriva lui Calcianu și Cristea, Marin Dumitrescu a fost din nou prezent la tradiționala etapă de viteză în coastă de la Sinaia. Și chiar a parcurs traseul din dreapta unei mașini de epocă, iar la final l-a premiat pe câștigătorul rundei, Paul Andronic.
În ciuda faptului că astăzi a împlinit 102 de ani, Marin Dumitrescu rămâne o persoană activă. Periodic, vizitează sediul Federației Române de Automobilism Sportiv pentru a depăna amintiri alături de cei care sunt prezenți astăzi în birourile din zona Aviatorilor. În 2018, acesta a primit Licența de Excelență a FRAS, fiind primul care a obținut acest document după implementarea noului sistem de licențiere.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER