Marica Benz

Locul: Muzeul Mercedes, din Stuttgart. Momentul: a doua zi după
victoria nemților în fața Urziceniului (3-1). Personajul principal:
Ciprian Marica. Încă de la primul etaj, cel cu modele de epocă, ne
dăm seama cât de greu e să vorbești cu el după victorie.
Îi sună telefonul încontinuu. Intră în direct la tot felul de
emisiuni de televiziune, deși zgomotele din ambianța muzeului sunt
destul de inoportune pentru astfel de lucruri: „Moderatorul tocmai
m-a întrebat dacă sunt la curse, că nu înțelegea de ce se aud
motoare turate”, râde Marica. Printre picături, vorbim și de meciul
cu Unirea: „De când a venit, Christian Groos (n.r. – noul antrenor
al lui Stuttgart) ne-a spus că trebuie să dăm două goluri ca să ne
calificăm. Deci ideea chiar era să-i luăm pe sus pe cei de la
Urziceni. Bine, nu ne așteptăm nici noi să ne iasă așa bine”.
Coborâm spre mașinile elegante ale anilor 30. „Asta e superbă,
priviți-o, făceți-vă și voi o poză cu ea, e senzațională!”, ne
îndeamnă Marica, arătând spre un model roșu aprins de genul celor
folosite la nunțile capetelor încoronate. „Chiar îmi pare rău că
trebuie să elimin români de-ai mei, dar asta e soarta. Mă bucur
oricum că am dat gol. Sincer, nici nu mai țin minte când o făcusem
ultima oară. Bine, ca să marchezi, sunt mai mulți factori la
mijloc, trebuie să intri în ritm, să joci în primul rând…”, explică
atacantul.

Nu
agreează modelul Urziceni

Urmează anii 50-60, cu câteva modele care îți taie respirația.
Lângă un supersport, vorbim puțin despre fotbalul românesc în
general. „Părerea mea e că nu trebuie să se aplice peste tot
modelul celor de la Unirea Urziceni. Echipele noastre tind să se
transforme și să se bazeze pe muncă, disciplină și jucători care
pun osul. Or, nu astea sunt calitățile noastre, ale românilor. Noi
aveam echipe cu fantezie, tehnică bună, jucători care să facă
diferența. Iar în condițiile astea, ăștia din urmă tind să
dispară”, spune Marica.

Lobby
pentru Mutu

„Apropo de asta, intrăm și în problema cu Mutu de la națională?”,
întrebăm noi. Se gândește un pic, semn că subiectul e delicat.
„Mutu e un jucător de mare, mare valoare. Avem altul mai bun?! Nu
prea! Atunci, poate ar trebui să ne gândim… A avut unele, cum să le
zic… scăpări. Dar nu știu dacă ne permitem să-l pierdem”. Încheiem
vizita cu modelele de curse și cu pariuri pentru viitorul
naționalei: „Dănănae de la Craiova îmi place mult, păcat că s-a
accidentat. Și Adrian Cristea de la Dinamo, dar trebuie ca lumea să
aibă un pic de răbdare cu el. Tocmai pentru că e tehnic și poate
face diferența.

„Noi, jucătorii naționalei, suntem primii afectați de ratarea
calificărilor. Promit că vom face totul ca să mergem la Euro 2012.
Sigur, vreau să dau cât mai multe goluri în preliminarii, chiar și
zece, dar, dacă nu ne calificăm, degeaba le dau”, Ciprian
Marica

Publicat: 11 12. 2009, 08:53
Actualizat: 11 12. 2009, 13:00