Marquez câștigă la Sachsenring și devine lider în MotoGP la doar 20 de ani

Moment istoric în motomondialul de viteză, acolo unde Marc Marquez demonstrează faptul că poate fi numit, fără să se exagereze, urmașul de drept al lui Valentino Rossi. Ibericul a câștigat cursa de la Sachsenring într-o manieră autoritară și, profitând de absențele lui Pedrosa și Lorenzo, a devenit liderul clasamentului general. Pilotul Repsol Honda a acumulat 138 de puncte și este la două puncte în fața lui Pedrosa și la 11 peste Lorenzo.

Cursa a debutat în mod spectaculos. Imediat după start, Valentino Rossi și Stefan Bradl au sărit în fața plutonului, însă pentru scurt timp. Marquez a recuperat perfect, iar Crutchlow l-a depășit pe „Il Dottore” și s-a distanțat, însă fără să poată emite pretenții la prima poziție.

„Știam că trebuie să profit de absențele lui Dani și lui Jorge. E fun să conduci clasamentul general. Urmează Laguna Seca, va fi dificil pentru mine deoarece nu am experiență pe acel circuit, nu am mai concurat acolo cu nicio motocicletă”

Marc Marquez, Repsol Honda

„Am mers la maximum, m-am apropiat cât am putut de Marc, însă acum sunt foarte mulțumit cu locul pe care am reușit să îl obțin”

Cal Crutchlow, Yamaha Tech 3

„Mă așteptam să fac o cursă mai bună, ieri am fost rapid, dar azi nu a mai fost cazul. Eu am și pierdut ceva timp în duelul cu Bradl, iar Marquez a fost mult mai rapid decât mine”

Valentino Rossi, Yamaha Racing

CLASAMENT GRAND PRIX SACHSENRING

În aceste condiții, Jorge Lorenzo are tot mai mari probleme în a-și apăra titlul mondial. Spaniolul de la Yamaha tocmai a anunțat că va lipsi de pe circuit și în etapa următoare, pe Laguna Seca, pentru a se vindeca în mod corespunzător după ce și-a agravat accidentarea suferită la claviculă. De situație pot profita Marquez și Pedrosa, cei care au șansa să își mărească avantajul în vârful clasamentului general.

CLASAMENT GENERAL CLASA MOTOGP

 

 

Publicat: 14 07. 2013, 16:07
Actualizat: 14 07. 2013, 16:18