Massa a fost supus cu succes unei noi intervenții chirurgicale la cap
Pilotul brazilian Felipe Massa, care s-a accidentant în Marele
Premiu al Ungariei, a fost supus unei intervenții chirurgicale la
craniu, iar echipa sa Ferrari a anunțat că operația s-a încheiat cu
succes, informează f1-live.com, citat de Mediafax.
Medicii i-au refăcut lui Massa un os al craniului, implantând-i
o placă de titan. Într-un interviu acordat cotidianului britanic
The Guardian, Massa a precizat că un om obișnuit s-ar fi putut
reface fără operație, dar pentru un pilot de curse ar fi fost mai
greu. „Acesta este singurul motiv pentru care nu mi s-a
permis să concurez din nou. În rest, mă simt la fel ca
înainte”, a spus Massa.
Brazilianul va mai sta câteva zile în spital, după care își va
putea relua pregătirile fizice în vederea viitorului sezon. El va
merge apoi în Europa, unde va lucra la simulator. Massa a confirmat
faptul că nu va putea concura în Marele Premiu al Braziliei, din 18
octombrie, penultima etapă a sezonului.