Felipe Massa se bazează pe ajutorul întregii echipe, inclusiv pe cel al lui Raikkonen, pentru a-și adjudeca titlul mondial al piloților. Anul trecut, brazilianul s-a sacrificat pentru coechipierul său, iar acum dorește să fie tratat cel puțin în mod identic. "Suntem un grup și, pentru a câștiga, trebuie ca fiecare dintre noi să dea totul pentru asta. Sezonul trecut am făcut totul pentru ca Raikkonen să câștige și am făcut-o inclusiv cu sufletul", a declarat sportivul din tara cafelei.
Un mesaj cât se poate de clar
Cuvintele lui Massa adresate finlandezului au un substrat clar și vin să dea și un raspuns celor lansate de sportivul din țara celor 1000 de lacuri, care spusese că nu se simte deloc ca fiind al doilea pilot și că dorește să câștige toate cursele care au mai rămas de disputat. "Nu se știe niciodată, eu vreau să-mi joc șansele până la capăt", a fost auzit spunând acesta. Totuși, cu patru curse înainte de final, șanse clare mai are doar Massa, care este despărțit de Hamilton de doar un singur punct în clasament.
La Maranello este liniște
"Căluțul cabrat" nu a dat niciun comunicat oficial până acum, dar în mod normal ar trebui să-i ceară lui Kimi să îl ajute pe Massa. Nu este clar dacă acest lucru s-a întâmplat deja, nici dacă anunțul va fi făcut public sau nu.
Â
articol de Octavian METONI
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER