Massa și-a prelungit contractul cu Ferrari!

Pilotul brazilian Felipe Massa, în vârstă de 29 de ani,
vicecampion mondial în 2008, și-a prelungit până în 2012 contractul
cu Ferrari, înțelegerea precedentă fiind scadentă la sfârșitul
acestui sezon, a anunțat, miercuri, scuderia, informează
motorsport.com

„Sunt fericit că mi s-a oferit ocazia de a pilota pentru
Ferrari încă două sezoane”,
a declarat Massa, care a luat
startul în 69 de curse pentru Ferrari, câștigând 11 și clasându-se
de 30 de ori pe podium.

„Dorim să aducem dovezi de stabilitate pentru viitor,
punând preț pe o pereche de piloți valoroși, fără egal în privința
talentului, rapidității și abilității lor de a lucra împreună
pentru binele echipei”,
a afirmat conducătorul scuderiei,
Stefano Domenicali.

Prelungirea înțelegerii brazilianului, care concurează din 2006
pentru Ferrari, pune capăt speculațiilor potrivit cărora el ar fi
urmat să fie înlocuit de polonezul Robert Kubica de la Renault.

Coechipierul lui Massa, spaniolul Fernando Alonso, are contract
cu Ferrari tot până la sfârșitul anului 2012.

Mediafax

Publicat: 09 06. 2010, 15:09
Actualizat: 09 06. 2010, 16:46