Contrar trendului pieței, care a continuat să se contracte în 2010, Mazda încheie ultimele 12 luni în creștere, cu un volum de 836 de unități comercializate pe piața locală, mai mult cu 11% decât în 2009, când constructorul japonez a raportat 752 de autovehicule vândute. Creșterea a fost susținută în principal de suv-ul CX-7 și de compacta Mazda3, primul cu un volum de 138 de unități și o creștere cu 38% față de anul anterior, iar al doilea model cu 333 de autoturisme, în creștere cu 34% față de perioada precedentă. Topul celor mai bine vândute modele Mazda în 2010 este completat de Mazda2, cu 247 de unități și o creștere cu 15% față de cele 12 luni anterioare.
„Deși piața auto a continuat să scadă în 2010 Mazda a reușit să crească volumul vânzărilor, în principal prin prisma evoluției foarte bune a două dintre cele mai populare modele, CX-7 și Mazda3, ambele cu creșteri mai mari de 30%. Dorim să menținem acest trend și în 2011, pentru care am stabilit un obiectiv de 850 de unități vândute și o cotă pe segmentul de automobile de import de 1,2%” a declarat Cristian Rigu, Country Manager Mazda.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER