Mercedes-Benz lansează azi GLA, un nou SUV compact premium
Odată cu lansarea GLA-ului, Mercedes-Benz adaugă un nou SUV atractiv în gama sa de modele. Noul Mercedes-Benz GLA impresionează, în primul rând, prin caracterul său progresiv, dar și prin manevrabilitatea și agilitatea de care dă dovadă. El este al patrulea model compact de nouă generație Mercedes-Benz dintr-un total de cinci și este primul SUV al mărcii disponibil opțional cu noua generație a sistemului de tracțiune integrală permanentă 4MATIC cu distribuție variabilă a cuplului motor. SUV-ul compact este disponibil la vânzare începând cu 29 noiembrie 2013. Primele mașini vor ajunge la clienți și în showroom-uri în luna martie a anului viitor. Prețurile încep de la 24.625 euro (fără TVA) pentru GLA 200. „Datorită designului său fascinant și construcției practice pentru utilizarea zilnică, GLA va impulsiona clienții noi să fie cuprinși de entuziasmul specific mărcii Mercedes-Benz”, subliniează Ola Källenius, Membru al Boardului de Conducere pentru Divizia de Vânzări Mercedes-Benz Cars. „Prin lansarea modelului GLA reușim să creștem numărul de modele SUV disponibile în gama Mercedes-Benz, exploatând astfel la potențial maxim segmentul SUV-urilor compacte, aflat în creștere continuă.”
Costă 24.625 de euro (fără TVA)
Cu un design progresiv, Mercedes-Benz GLA reinterpretează într-un mod impresionant modelul ideal al unui SUV compact premium. El este capabil să facă față cu brio oricărei provocări de deplasare zilnică și, în același timp, este suficient de robust pentru excursii off-road. Modelul GLA 200 (24.625 euro fără TVA) este echipat cu un motor cu putere maximă de 115 kW (156 CP). Mai sus în gama GLA este disponibilă motorizarea de 155 kW (211 CP) sub indicativul GLA 250 (29.650 euro fără TVA) sau, ca model cu tracțiune integrală, GLA 250 4MATIC (31.510 euro fără TVA). Modelul GLA 250 4MATIC accelerează de la 0 la 100 km/h în doar 7.1 secunde și, astfel, subliniază aspirația Mercedes-Benz de a deveni lider în segmentul SUV compact premium, în materie de performanță. Cele două variante Diesel disponibile pentru noul GLA excelează datorită valorilor foarte bune de cuplu, dar și datorită eficienței: GLA 200 CDI (25.650 euro fără TVA) dispune de 100 kW (136 CP), are o cilindree de 2.2 litri și un cuplu motor maxim de 300 Nm. Pentru aceste valori de putere și cilindree, consumul mediu de 4.3 litri pentru 100 km parcurși este excepțional. GLA 200 CDI este disponibil și ca model 4MATIC de la un preț de pornire de 28.990 euro fără TVA. GLA 220 CDI are și el o cilindree de 2.2 litri și oferă o putere maximă de 125 kW (170 CP) și un cuplu motor maxim de 350 Nm. Are un preț de pornire de 29.570 euro fără TVA pentru versiunea cu tracțiune față și 31.340 euro fără TVA pentru versiunea 4MATIC.
Poate fi comandat de azi!
Începând cu data de 29 noiembrie 2013, ediția specială de lansare GLA Edition 1 poate fi comandată împreună cu orice motorizare din ofertă. Acest model GLA are detalii și dotări exclusive atât la exterior, cât și pentru interior și are un preț de pornire de 29.925 euro fără TVA (GLA 200 Edition 1). Modelele GLA Edition 1 sunt disponibile pe piață pentru o perioadă de aproximativ un an de la data lansării.
Daniel REMEȘ