Michael Schumacher se retrage a doua oară din Formula 1
Septuplul campion mondial Michael Shumacher a anunțat, joi, la Suzuka, unde urmează să se desfășoare în acest weekend Marele Premiu al Japoniei, că va pune capăt carierei sale în Formula 1 la finalul acestui sezon, informează autosport.com.
„Am decis să mă retrag din Formula 1 la finalul sezonului, deși sunt încă în stare să concurez cu cei mai buni piloți din lume. Sunt mândru de acest lucru și de aceea nu voi regreta niciodată că am revenit în Formula 1. Pot fi bucuros de performanțele mele și de faptul că mi-am îmbunătățit continuu evoluțiile în acești trei ani. Dar la un moment este timpul să spui «la revedere». În ultimele săptămâni și luni nu am fost sigur că aș mai avea motivația și energia necesare să merg înainte. Și nu îmi este caracteristic să fac ceva de care nu sunt convins în proporție de sută la sută. Prin decizia luată astăzi, mă simt eliberat de aceste îndoieli. În cele din urmă, ambiția mea nu este numai de a pilota, ci și de a lupta pentru victorii, iar plăcerea de a conduce este alimentată de competitivitate”, a declarat Schumacher, într-un comunicat.
El recunoaște că nu a reușit să contribuie la dezvoltarea unui monopost competitiv la Mercedes, cu care să lupte pentru titlul mondial, dar spune că este mulțumit pentru tot ce a realizat în Marele Circ. Schumacher a precizat că va încerca să se bucure de ultimele șase curse rămase până la finalul sezonului, urmând a se concentra „sută la sută” pe aceste evoluții.
„Spuneam la finalul anului 2009 că vreau să fiu apreciat prin succesul meu și de aceea am fost criticat foarte mult în ultimii trei ani, iar aceste critici au fost în parte justificate. Este cert că nu am reușit să ne atingem obiectivul de a dezvolta în acești trei ani o mașină capabilă să lupte pentru titlul mondial. De asemenea, este cert că nu pot oferi nimănui o perspectivă pe termen lung. Dar este la fel de clar că încă pot fi foarte fericit de realizările mele în Formula 1”, a adăugat pilotul german.
Mercedes nu i-a prelungit contractul pilotului german, scadent la finalul acestui an, și l-a angajat de curând în locul său pe britanicul Lewis Hamilton de la McLaren. Hamilton va trece la Mercedes din 2013.
Michael Schumacher, 43 de ani, a revenit în Formula 1 în 2010, după trei ani de la prima sa retragere, atras de proiectul Mercedes, care cumpărase echipa Brawn GP. Însă în două sezoane și jumătate germanul nu a mai arătat forma care l-a ajutat să intre în posesia celor șapte titluri mondiale, toate cucerite în prima parte a carierei lui. Michael Schumacher nu a reușit în această a doua etapă a carierei decât un loc 3, la Valencia, anul acesta, și patru clasări pe locul 4.
În acest sezon, cel mai titrat pilot din istoria F1 a abandonat în jumătate din cele 14 curse disputate.
Michael Schumacher s-a născut pe data de 3 ianuarie 1969, în localitatea Kerpen, situată în vestul Germaniei, în landul Nordrhein-Westfalen. El a debutat în Formula 1 la vârsta de 22 de ani, la volanul unui monopost Jordan, în august 1991, în Marele Premiu al Belgiei, desfășurat pe circuitul Spa-Francorchamps și a obținut prima victorie un an mai târziu, pe același circuit. Schumacher are în palmares șapte titluri de campion mondial, în 1994, 1995 (ambele cu Beneton), 2000, 2001, 2002, 2003 și 2004 (toate cinci cu Ferrari), performanță neegalată până acum.
Michael Schumacher deține și alte recorduri după aproape 19 ani în F1, în care a participat la 302 Mari Premii. Germanul, care a concurat pentru patru echipe în cariera sa, Jordan (1991), Benetton (1991-1995), Ferrari (1996-2006) și Mercedes (2010-2012), este pilotul cu cele mai multe victorii în F1, 91, devansându-i pe francezul Alain Prost (51 de victorii) și pe brazilianul Ayrton Senna (41 de victorii). Schumacher s-a clasat de 43 de ori pe locul secund și de 21 de ori pe poziția a treia a podiumului. El este pilotul cu cele mai multe starturi din pole position, 69, față de 65 reușite de Senna și 33 de britanicul Jim Clark și tot germanul are cele mai multe clasări pe podium în carieră, 155, la mare distanță de Prost (106) și de Senna (80).