Mihai Leu a primit la Deva diplomă pentru excelență în sport

Redactor:
Bitescu Wili
Mihai Leu a primit la Deva diplomă pentru excelență în sport
  • Publicat:
  • Actualizat:

Primul campion mondial la box profesionist al României, Mihai Leu, a fost omagiat din nou la Deva, oraș unde în urmă cu mai mulți ani Consiliul Local al municipiului l-a declarat cetățean de onoare, după ce acest lucru avusese deja loc la nivelul întregului județ Hunedoara.

Mihai Leu a avut o carieră strălucită în boxul profesionist: 28 de victorii din tot atâtea posibile dintre care 10 prin KO, fiind unul din cei mai iubiți și respectați boxeri din România. După ce în box a reușit să fie campion național la toate categoriile și Campion Mondial de juniori în 1987, Mihai Leu a reușit o performanță unică în sportul românesc. El a devenit campion național în 2003, într-un alt sport decât cel care l-a consacrat, în automobilism.

Conducerea companiei Auto Schunn din Arad, dealer autorizat Mercedes Benz, reprezentată de managerul general Elena Kovacs și de Jurgen Schunn, acționar majoritar, au ales să îi înmâneze o diplomă specială marelui nostru sportiv, din dorința ca performanțele sportive ale lui Mihai Leu să nu fie uitate. Astfel, la mijlocul acestei săptămâni, când la Deva a avut loc lansarea oficială a noilor modele Mercedes Benz, GLA și clasa C, Jurgen Schunn i-a înmânat lui Mihai Leu o diplomă de excelență și a evidențiat încă o dată rezultatele  excepționale ale lui Mihai Leu în box și automobilism. „Avem alături de noi un mare campion, un om  ce trebuie să fie un exemplu de caracter și moralitate pentru toți tinerii din ziua de astăzi. Suntem mândri să îl avem în echipa noastră pe acest mare campion al României”, a declarat Jurgen Schunn pentru www.iClara.ro. Născut în România, omul de afaceri neamț reușește prin investițiile sale în industria românească să oferă locuri de muncă pentru aproximativ 150 de oameni din Arad, Deva, Cravioa, Sibiu și Suceava.

„Proiectul nostru comun are ca obiectiv să pună împreună valorile imbatabile Mercedes – Benz cu valorile de excepție ale lui Mihai Leu,  care este un valoros ambasador  de imagine al Auto Schunn. Dorim să oferim ocazii plăcute clienților noștri alături de Mihai cu care am agreat o colaborare îndelungată și benefică”, a arătat Elena Kovacs, manager general Auto Schunn.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Lasconi, declarație surprinzătoare: "În ianuarie nu am avut bani să-mi plătesc rata!"
Lasconi, declarație surprinzătoare: "În ianuarie nu am avut bani să-mi plătesc rata!"
BREAKING | Elena Filișanu a murit într-un accident rutier cumplit 😢
BREAKING | Elena Filișanu a murit într-un accident rutier cumplit 😢
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum cu Monarhul Britanic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum…
Tăcerea lui Olăroiu, un răspuns: arabii explică, pe larg, culisele numirii românului pe banca Emiratelor
Tăcerea lui Olăroiu, un răspuns: arabii explică, pe larg, culisele numirii românului pe banca Emiratelor
Cristiano Bergodi, revenire de senzaţie în Superliga! Antrenorul italian ar putea ajunge pe banca unei echipe cu pretenţii
Cristiano Bergodi, revenire de senzaţie în Superliga! Antrenorul italian ar putea ajunge pe banca unei echipe cu pretenţii
Grădinescu s-a întâlnit într-un bar cu arbitrul care a făcut praf meciul României! Explicaţia l-a năucit:
Grădinescu s-a întâlnit într-un bar cu arbitrul care a făcut praf meciul României! Explicaţia l-a năucit: "Zău?" | EXCLUSIV
Ce transformare radicală! Cum arată acum Alina Vidican, fosta soție a lui Cristi Borcea. Operațiile estetice au făcut-o de nerecunoscut!
Ce transformare radicală! Cum arată acum Alina Vidican, fosta soție a lui Cristi Borcea. Operațiile estetice au făcut-o de nerecunoscut!
Vestea dată de Smiley și Gina Pistol! E bucurie mare în familia lor
Vestea dată de Smiley și Gina Pistol! E bucurie mare în familia lor
BANCUL ZILEI. Știți ce face o păpușă gonflabilă după o partidă de amor?
BANCUL ZILEI. Știți ce face o păpușă gonflabilă după o partidă de amor?
Călăii bărbatului torturat în Măgurele au plecat cu cardul lui, deși n-au aflat PIN-ul. Unul din suspecți, surprins cum îl bagă în bancomat
Călăii bărbatului torturat în Măgurele au plecat cu cardul lui, deși n-au aflat PIN-ul. Unul din suspecți, surprins cum îl…
Ce spune cafeaua ta preferată despre tine?
Ce spune cafeaua ta preferată despre tine?
Ce pensie poate avea Valentin Ceaușescu de la statul român. Suma pe care o primește lună de lună
Ce pensie poate avea Valentin Ceaușescu de la statul român. Suma pe care o primește lună de lună
Mihai Bendeac, sărut cu Nelly Kent la o petrecere. Cum s-a terminat noaptea
Mihai Bendeac, sărut cu Nelly Kent la o petrecere. Cum s-a terminat noaptea
Se întoarce Călin Georgescu! Cutremur în România: Planul merge așa cum a fost gândit
Se întoarce Călin Georgescu! Cutremur în România: Planul merge așa cum a fost gândit
Ei sunt foștii soți găsiți arși de vii într-o mașină, la Buzău. Monica și Valentin au lăsat orfan un băiețel de doi ani. Vecinii, dezvăluiri șocante:
Ei sunt foștii soți găsiți arși de vii într-o mașină, la Buzău. Monica și Valentin au lăsat orfan un băiețel…
Doliu în muzica populară! Artista a murit la doar 35 de ani. A lăsat în urmă doi copilași
Doliu în muzica populară! Artista a murit la doar 35 de ani. A lăsat în urmă doi copilași
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
BYD vine în România! Am condus BYD Sealion 7. Primele impresii din spatele volanului
BYD vine în România! Am condus BYD Sealion 7. Primele impresii din spatele volanului
Filmările pentru Insula Iubirii sezon9 s-au încheiat:„Emoțiile ating cele mai înalte cote, trăirile sunt mai puternice ca oricând”
Filmările pentru Insula Iubirii sezon9 s-au încheiat:„Emoțiile ating cele mai înalte cote, trăirile sunt mai puternice ca oricând”
×