Mihai Leu, campion matematic la Categoria I în Campionatul Național de Viteză în Coastă!

Mihai Leu a devenit pentru al treilea an consecutiv campion național la Categoria I în Campionatul Național de Viteză în Coastă.

Pe un model Ferrari 458 Challenge, fostul campion mondial la box profesionist a încheiat pe locul secund al categoriei la Trofeul Câmpulung 500, penultima etapă a sezonului, dar și-a asigurat matematic titlul înaintea rundei finale de la Poiana Brașov.

După concursul de la Câmpulung Muscel, al șaptelea din acest an, Leu a strâns 138 de puncte și are un avans de 41 de puncte față de următorul clasat, Călin Manițiu.

„A fost o presiune foarte mare, am avut emoții mari în timpul cursei pentru că fiecare secundă contează, dar sunt bucuros pentru acest al treilea titlu. Înseamnă mult pentru mine și mă motivează să merg mai departe”, a spus Leu la finalul cursei.

Pentru triplul campion național urmează Trofeul Brașov, ultima etapă de viteză în coastă, pe 9-10 octombrie, unde este și promotor, iar pe 23 octombrie finala Campionatului Național de Suoer Rally. La Super Rally, Leu este favorit să obțină titlul de vicecampion.

Mihai Leu, parteneriat cu Audi România

Campion la box, la raliuri și la viteză în coastă, Leu tocmai a anunțat semnarea unui parteneriat cu Audi România pentru ultima etapă a sezonului de viteză în coastă de pe drumul Poienii, care se va numi Trofeul Audi Brașov 2021, dar și pentru finala din Campionatul Național de Super Rally, programată la București.

Leu s-a întors ca pilot în automobilismul sportiv în 2017, după o pauză de 10 ani, perioadă în care s-a implicat în special în organizarea de evenimente sportive. Acesta a câștigat sezoanele 2019 și 2020 la Categoria I de la viteză în coastă, iar în acest an și-a asigurat și titlul de viccampion la super rally.

Publicat: 20 09. 2021, 18:59